La noapte, trecem la ora de vară

Trecerea la ora de vară 2021 are loc în ultimul weekend din luna martie. În noaptea de 27 spre 28 martie 2021, ora 3:00 va deveni ora 4:00. Astfel, putem spune că „vom dormi mai puțin”. De asemenea, ziua de 28 martie 2021 va fi cea mai scurtă zi din an, având din punct de vedere teoretic doar 23 de ore.
Trecerea la ora de vară și la cea de iarnă necesită ajustarea cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară și iarnă. La ora de vară, ceasurile sunt date înainte cu o oră (ora 3:00 de vine ora 4:00), iar la ora de iarnă ceasurile sunt date înapoi cu oră (ora 4:00 devine ora 3:00).
De ce a fost introdusă ora de vară?
Totuși, ora de iarnă este ora legală oficială standard.
Ora de vară a fost, de fapt, o necesitate pe timp de război, mai exact în timpul Primului Război Mondial. Primele țări care au introdus ora de vară au fost Germania și Austro-Ungaria. Sistemul a fost introdus la data de 30 aprilie 1916 și a avut ca scop economisirea rezervelor de cărbune necesare pe timp de război.
Totuși, în anii recenți, multe țări din lume au început să pună la îndoială trecerea la ora de vară. Parlamentul European a votat în 2019 renunțarea la ora de vară după anul 2021, astfel că națiunile Uniunii Europene vor trebui să decidă dacă vor rămâne la ora de vară sau la ora oficială standard. În România, Guvernul nu a luat încă o decizie, însă mulți dintre politicieni susțin renunțarea la ora de vară.
Există multe motive pentru care se dorește renunțarea la ora de vară. În anii recenți, numeroase studii au arătat că trecerea la ora de vară are diverse efecte nocive asupra sănătății umane, de la insomnii până la afecțiuni cardiovasculare. Totodată, un studiu din 2014 a descoperit o creștere de 6,3% în numărul de accidente rutiere mortale în zilele după trecerea la ora de vară. Cercetătorii au aflat că ora de vară perturbă tiparele de somn și modifică relația dintre timpul solar și cel arătat de ceasuri. Astfel, șoferii trebuie să se adapteze la dimineți mai întunecate și seri mai luminoase.
Nu știm când și ce versiune de renunțare la această practică va fi adoptată în România, până atunci, nu uitați că în această noapte, trecem la ora de vară.

Leave a Reply

Close Menu