Trafic de droguri de risc și mare risc – 3 tulceni arestați

 Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea și procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Tulcea au desfășurat la data de 3 februarie 2021, activități într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, în urma cercetărilor 3 bărbați din Tulcea fiind reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile, conform unui comunicat IPJ primit azi la redacție.

Inițial, au fost depistați 2 bărbați, de 23 și 32 de ani, ambii din municipiul Tulcea, care ar fi deținut aproximativ 1.100 g. de cannabis, 200 g. de hașiș și 520 g. de MDMA, dar pe parcursul cercetărilor, polițiștii au identificat un al treilea bărbat, de 31 de ani, tot din municipiu, implicat în săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Pentru probarea întregii activități infracționale, polițiștii și procurorii au efectuat 3 percheziții, în municipiul Tulcea, la locuințele celor 3 bărbați, in urma carora au fost ridicate, pentru cercetări, aproximativ 122 de comprimate de culoare mov, 2 corpuri solide de substanță cristalină de culoare alb-gălbuie, 5 telefoane mobile, 2 grindere, un cântar de precizie și aproximativ 2.500 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar, în activități, au fost angrenați și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea.

Leave a Reply

Close Menu