Femeie de 90 de ani acuzată ca i-a spart ușa vecinei sale

 În perioada 06-08 februarie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au acţionat zilnic, în mod independent, dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor sanitare în actualul context pandemic, printre actele întocmite de jandarmii tulceni fiind și cele sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, ieri, 07 februarie, o femeie de 71 de ani cerând ajutorul jandarmilor deoarece vecina sa, în vârstă de 90 de ani, i-a distrus uşa de acces în locuinţă, lovind-o cu pumnii şi picioarele, conform unui comunicat al IJJ Tulcea.

După demonstrația de forță, femeia de 90 de ani a și plecat de acasa, nefiind găsita de jandarmi. Se pare că, aceasta ar fi spart ușa deoarece crede că vecina ei mai tânară i-a furat din casă bunuri și bani.

În total, în această perioadă, jandarmii au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 avertismente, valoarea amenzilor fiind de peste 16.000 lei. 11 sancţiuni contravenţionale au vizat încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 2 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru aruncarea în altă parte decât în recipienţii anume destinaţi (containere, coşuri) a resturilor de ţigări.

Pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, jandarmii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, jandarmii tulceni au constatat în mod independent 2 fapte de natură penală,precum şi 2 fapte penale în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliţie.

Leave a Reply

Close Menu