La noapte, plouă cu stele căzătoare

Quadrantidele, una dintre cele mai spectaculoase ploi de stele căzătoare, potrivit NASA, atinge apogeul în noaptea de 2 spre 3 ianuarie și este primul eveniment astronomic remarcabil al anului 2021. Pe de altă parte, astăzi, 2 ianuarie 2021, Pământul se va afla la cea mai mică distanță de Soare. Pe lângă calitatea de a fi spectaculoase, stelele căzătoare mai au un plus: se văd cu ochiul liber și nu este nevoie de instrumente astronomice pentru a le observa. Pentru Quadrantide vă trebuie totuşi puţină răbdare, îmbrăcăminte groasă şi cer senin. Meteorii acestui curent sunt destul de slabi ca strălucire, fiind nevoie de un cer curat, fără lumini, pentru a-i putea observa. Trebuie să priviți cerul și să aşteptaţi 15 minute pentru ca ochiul să se acomodeze cu întunericul. Cu cât locul de unde observaţi este mai întunecat, adică nu aveţi lumini împrejur (cel mai bine, în afara orașelor), cu atât veţi vedea mai mulţi meteori. Dacă nici Luna nu se află pe cer, puteţi observa în condiţii ideale meteorii. Tot astăzi, 2 ianuarie 2021, Pământul se află la cea mai mică distanţă de Soare, adică la periheliu. Se va întâmpla la ora 15:51, când Tera va fi la „numai” 147.093.166 km departare de Soare

Leave a Reply

Close Menu