Discuțiile Ministerului Sănătății cu Federația “Solidaritatea Sanitară” din România – Nu s-a rezolvat nimic !!
Ieri, ministrul Sănătății a purtat discuții cu reprezentanții Federației “Solidaritatea Sanitară” iar concluzia finală este că, vor continua protestele întrucât, la nici una dintre problemele ce au dus la nemulțumirile angajaților din sistemul medical, nu s-au găsit soluții.
Sinteza negocierilor desfășurate ieri, 28.01.2021, cu ministrul Sănătății!
(Prezentăm problemele în ordinea interesului pentru ele pe care-l au, în general lucrătorii din sănătate. Ordinea de negociere a fost aceeași cu ordinea de prezentate pe pagina Protestului. Tragicul accident de la Institutul Matei Balș ne-a arătat că avem dreptate să punem protecția lucrătorilor din sănătate pe primul loc).
1.1. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020 și acordarea salariilor de bază la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2021:
– Nu s-a obținut în cadrul acestor negocieri.
– Singurul punct pozitiv este declarația de sprijin din partea ministrului Sănătății, în condițiile în care responsabilitatea pentru aplicarea legii salarizării aparține Ministerului Muncii și Guvernului.
1.2. Creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022:
– Nu există susținere pentru această măsură.
2. 1. Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale și acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim:
– Ministerul Sănătăţii – România a indicat condiționările bugetare drept principală piedică în calea acordării acestor drepturi. Nu putem spune la acest moment că există o susținere clară a Ministerului Sănătății pentru aceste drepturi salariale, chiar dacă au indicat cunoașterea multora dintre problemele generate și o formă de înțelegere privind inechitățile existente.
NOTĂ: Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră că pentru obținerea acestor revendicări este necesară continuare programului de proteste așa cum a fost stabilit.
2.2.Introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017:
– Nu există un acord pentru un demers general pe această temă. Există însă disponibilitatea de-a analiza posibilitatea construcției unor funcții/profesii specifice sistemului sanitar, principala direcție de acțiune comună convenită fiind în cazul lucrătorilor din cadrul departamentelor/compartimentelor de resurse umane.
3. Acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți salariații din sănătate:
– La acest moment nu poate fi aplicată deoarece fondurile europene alocate au fost epuizate. În măsura în care vom identifica noi resurse pe această linie de finanțare există disponibilitatea de a regândi și aplica un astfel de mecanism.
4. Acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei și plata orelor suplimentare, pentru toți lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele:
– Soluționarea problemei trebuie amânată până în momentul în care noua conducere a CNAS va cunoaște toate resursele financiare disponibile.
5. Plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază:
– În condițiile în care am rezolvat împreună această problemă anterior (2016), actuala conducere a MS conștientizează existența ei. Însă, din cauza dificultăților financiare (combinate cu analiza nivelului actual al salarizării) nu o poate susține.
6. Reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creșterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuției la tratamentul și îngrijirea pacienților:
– Ministrul Sănătății este de acord că există o problemă în acest punct, exemplele distanței mici față de infirmieră (raportat la nivelul corespunzător anului 2022) și mari față de medici fiind elocvente. Este de acord să deschidem o discuție pe această temă, raportat însă la o durată mare de reașezare în ierarhia salarială (nu se poate rezolva cu aplicare din acest an).
7. Lucrătorii din sănătate trebuie să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază:
– MS este de acord cu soluția propusă de noi și este dispus să ne sprijine.
8. Negocierea anexelor la CCM:
– MS este de acord cu analiza fiecărei anexe în parte. Are nevoie însă de timp pentru a-și așeza echipa.
9. Respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie:
– Vom evalua în ce măsură textul OUG adoptat de Guvern pe această temă (vizând adecvarea prevederilor legii 56/2020) rezolvă problema. Ca principiu consideră că obligația a fost onorată.
10. Adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați nou infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19.
a. Elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaților din sănătate în privința vaccinării:
– Este de acord. Vom face o echipă mixtă pentru a identifica abordările adecvate.
b. Stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecție și asigurarea acestora în cantitatea necesară și la calitatea corespunzătoare:
– Este de acord.
c. Elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienților COVID-19:
– Este de acord.
d. Reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecție la 3 ore:
– De acord ca principiu. Însă doar cu caracter de recomandare deoarece trebuie apărat și interesul pacienților în condițiile deficitului de personal.
e. Limitarea răspunderii profesionale la condițiile create de „noua normalitate”:
– Nu se pot pronunța pentru moment deoarece problema trebuie analizată atent de specialiștii MS.
f. Includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate.
– Rămâne în discuție.
Evaluarea generală a situației făcută de Federația „Solidaritatea Sanitară”:
– Putem constata că suntem în situația unui început de dialog social cu Ministerul Sănătăţii – România
.
– Guvernul României
, Ministerul Muncii și conducerea principalelor partide aflate la guvernare refuză în continuare dialogul social.
– Acțiunile de protest trebuie continuate, ele trebuind concentrate pe instituțiile care au responsabilități în domeniu și pot contribui la rezolvarea situației:
o Guvernul României
o Ministerul Finanţelor
o Ministerul Muncii
o Parlament.
– Pentru săptămâna următoare considerăm ca fiind foarte importate următoarele acțiuni:
o Întâlnirile cu parlamentarii în teritoriu
o Creșterea numărului de semnături în cadrul Protestului pentru susținerea respectării drepturilor legale și morale ale lucrătorilor din sănătate și a petițiilor trimise în numele semnatarilor.
#revendicari

Leave a Reply

Close Menu