Antițigănismul a devenit infracțiune

 

Cei care vor promova doctrine antițigăniste riscă pedepse cu închisoarea de până la 10 ani, după ce o lege menită să prevină şi să combată discriminarea faţă de romi a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit Legii nr. 2/2021, care va intra în vigoare de maine, 8 ianuarie , prin “antiţigănism” se înţelege atât percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/ONG-urilor, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiilor şi limbii romani, scrie avocatnet.ro
În ceea ce privește faptele pedepsite cu închisoare, legea stabilește următoarele:
– promovarea în public, în orice mod, a unor idei, concepții sau doctrine antițigăniste, precum și utilizarea în public a unor simboluri antițigăniste, fapte pedepsite cu închisoare de la trei luni la trei ani. Excepție fac actele săvârșite în interesul artei, științei, cercetării, educației sau dezbaterii unor aspecte de interes public;
– distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului prin orice mijloace, de ştiri şi informaţii, materiale antiţigăniste, fapte pedepsite cu închisoare de la un an la cinci ani;
– aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei organizații cu caracter antițigănist, faptă pedepsită cu închisoare de la trei la zece ani. Excepție fac persoanele care denunţă autorităţilor existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită.

Leave a Reply

Close Menu