Sprijin financiar de 2250 de lei acordat angajatorilor
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) implementează pe o perioadă de 42 de luni (05 aprilie 2019 – 04 octombrie 2022) proiectul „UNIT 5 RMD și RMPD –Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate”, POCU/485/3/14/129163, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, prin care se acordă angajatorilor care desfăşoară programe de ucenicie sau stagiu un sprijin financiar în valoare de 2.250lei/lună/ucenic/stagiar, după cum a anunțat recent și AJOFM Tulcea Prin intermediul acestui proiect, ANOFM şi-a propus să contribuie la creşterea şanselor de ocupare a şomerilor non-NEET, adică toți soferii în afara celor NEET, termen folosit pentru a descrie categoria de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare, “Not in Education, Employment or Training”, fiind vorba de un minim de 9.617 de șomeri, inclusiv persoane din mediul rural sau care aparţin minorităţii roma, informaţi, consiliaţi şi profilaţi de către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare in vederea îmbunătății posibilităților de încadrare. Pentru mai multe detalii accesaţi http://bit.ly/3mvRebe

Leave a Reply

Close Menu