Restaurantele rămân închise cel puțin până pe 10 ianuarie

Cu toții speram că vom începe noul an cu o masă în oraș sau că vom merge să bem o cafea la restaurantul preferat însă, trebuie să mai așteptăm cel puțin pâna pe 10 ianuarie. Măsurile restrictive au fost prelungite începand cu această noapte.

Art.3 Pe fondul înregistrării unei rate de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de
îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de peste 3 cazuri la 1.000 locuitori la nivelul municipiului Tulcea, începând
cu data de 28.12.2020, ora 00.00, până la data de 10.01.2021, ora 24:00, se prelungește perioada
de aplicare a măsurilor instituite prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.
89/11.12.2020, astfel:
(1) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau
concerte este interzisă;
(2) Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private
sau a altor evenimente culturale este interzisă;
(3) a). Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare,
comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul
restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon
sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, este interzisă;
b). În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la lit. a) care desfăşoară activităţi
de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de
tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este restricționată sau închisă, se permite
prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se
consumă în spaţiile respective;
(4) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de
cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
(5) Operatorii economici prevăzuţi la pct. (3) şi (4) vor respecta obligaţiile stabilite prin Ordinul comun al
ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr.1493/2788/149/2020 pentru
aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2
pentru activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice
şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor,
precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor;
(6) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este
interzisă, exceptând activitatea de vânzare a biletelor de tip LOTO, pariuri și lozuri, care va fi
permisă cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Leave a Reply

Close Menu