Expoziția „Urme ale istoriei turce“ a fost lansată azi la Muzeul de Artă Tulcea

În plină sărbătoare de Kurban Bayram, azi, 11 iulie, la Muzeul de Artă, a avut loc lansarea expoziției „Urme ale istoriei turce“, acțiune organizată de Uniunea Democrată Turcă din România, Sucursala Tulcea, cu sprijinul Centrului Cultural Turc Yunus Emre Constanța.

Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Tulcea, evenimentul a beneficiat de prezența Excelenței Sale Doamna Füsun Aramaz, Ambasadorul Republicii Turcia în România și printre participanți s-au numărat : primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, deputații George Șișcu și Iusein Ibram, precum și vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, care a spus că regiunea Dobrogei este un adevărat „Muzeu în aer liber” şi un „Model de conviețuire” :

„Este o onoare pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră de Kurban Bayram. Având în vedere subiectul întâlnirii, „Urme ale istoriei turce în Dobrogea“, trebuie menționat că cea mai mare comunitate de turci trăiește în Dobrogea. Aș vrea să vorbesc și despre relațiile interumane ale etnicilor turci cu celelalte etnii, toate trăind în armonie, inclusiv în orașul Babadag, unde am foarte mulți prieteni din etnia dumneavoastră. Cu toții suntem bucuroși să trăim într-o armonie desăvârșită, aceasta fiind o urmă pe care istoria turcă a lăsat-o în această zonă.

O astfel de conviețuire multietnică a transformat această provincie într-un adevărat „Muzeu în aer liber” şi într-un „Model de conviețuire”, dincolo de hotarele României, chiar şi pentru Europa întreagă, dacă nu şi pentru restul lumii, în general.
Vă mulțumim, dragi etnici turci conviețuitori, pentru că ați fost și ne sunteți alături, contribuind la consevarea și dezvoltarea acestui frumos mozaic multicultural care este județul Tulcea“,

a declarat vicepreședintele C.J. Tulcea, Mihai Huleni.

Și deputatul de Tulcea, George Șișcu, a vorbit de populația județului Tulcea ca fiind una dintre cele mai frumoase și mai vii comunități din România, un model de bună conviețuire între etnii și religii :

 

”Am participat astăzi cu bucurie la Muzeul de Artă din Tulcea la vernisajul expoziției „Urme ale istoriei turce“, un eveniment care are loc în plină sărbătoare de Kurban Bayram și care a fost organizat de Uniunea Democrată Turcă din România, Sucursala Tulcea, cu sprijinul Centrului Cultural Turc Yunus Emre Constanța.
Vernisajul și dezvelirea plăcii comemorative a Conacului Pașei au avut loc în prezența Excelenței Sale, Doamna Füsun Aramaz, Ambasadorul Republicii Turcia în România. De asemenea, alături de noi au mai fost primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, precum și deputatul Iusein Ibram, reprezentantul minorității turce în Parlamentul României.
În Dobrogea trăiește cea mai mare comunitate de turci din România. Populația județului Tulcea constituie una dintre cele mai frumoase și mai vii comunități din România, un model de bună conviețuire între etnii și religii.”,

scrie pe pagina de socializare a  deputatului de Tulcea, George Șișcu.

(surde info și foto: fb ConsiliulJudeteanTulcea, fb George.Siscu.Deputat )

Leave a Reply

Close Menu