Guvernul a aprobat relaxările de Sărbători! Decât reguli stricte, mai bine relaxare respectată riguros, a afirmat Rafila

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi noile măsuri de relaxare pentru perioada sărbătorilor, relatează Digi24. După ședință, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că aceste măsuri de relaxare depind foarte mult și de comportamentul populației în respectarea lor:

Ce trebuie să înțeleagă toată lumea este că încercăm o întoarcere la normalitate și o întoarcere la un parteneriat cu populația! Sigur că există o îngrijorare. România a luat aceste măsuri care par măsuri de relaxare: prelungirea programului agenților economici cu o oră, mărirea gradului de ocupare a sălilor de la 30% la 50%, renunțarea la restricțiile de circulație din timpul nopții și, un lucru important, care duce la eliminarea unei discrimări, respectiv accesul pe baza certificatului electronic COVID care include de data aceasta și testarea. Astea sunt lucrurile importante!

Mesajul cel mai important este, însă, următorul: aceste măsuri luate de Guvernul României trebuie să fie primul pas din parteneriatul populației și angajatorilor cu autoritățile. Consecințele pandemiei, în acest moment, nu pot fi controlate mai bine dacât dacă există acest parteneriat și această încredere! Această deschidere se datorează interesului ca în România viața să capete aspecte de normalitate sau cât mai aproape de normalitate, dar nu putem ignora pericolele care urmează.

Ceea ce ne dorim este ca acest trend descendent să continue cât mai mult timp și să nu ne întoarcem la creșterea numărului de cazuri.

Sunt mulți care fac paralele cu măsurile de relaxare luate în vară. Ele au fost luate atunci pe un trend crescător constant, acum ne aflăm pe un trend descendent și sperăm să-l putem menține așa, dar pentru asta toată lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să respectăm regulile!

Aceste reguli care par puțin mai relaxate trebuie respectate! Decât să avem reguli extrem de dure, extrem de limitative care nu sunt respectate, este mai bine să avem o anumită relaxare și cu o respectare riguroasă a tuturor acestor reguli! Ăsta trebuie să fie mesajul și asta e dorința noastră!

a declarat astăzi ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Noile măsuri care vor intra în vigoare în România:

Interdicțiile de circulaţie pe timpul nopții pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 vor fi eliminate, accesul în mall-uri şi magazinele mari va fi permis şi persoanelor testate, nu doar celor vaccinate sau trecute prin boală, masca de protecție va fi obligatorie în aer liber doar în spațiile aglomerate, iar magazinele sau restaurantele vor fi deschise până la ora 22.00, față de ora 21.00. De asemenea, în nopțile de Crăciun și Revelion localurile vor fi deschise fără limitare de oră și va fi permis accesul și celor testați.

Principalele modificări din hotărârea privind prelungirea stării de alertă în România:
  • eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
  • creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -22,00;
  • eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
  • eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
  • permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
  • permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
  • permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

(Sursă info și foto: digi24.ro, hotnews.ro)

Leave a Reply

Close Menu