Stiri din tulcea

Set de propuneri ADU Tulcea pentru un județ mai curat și mai sănătos

6 mai 2024
Set de propuneri ADU Tulcea pentru un județ mai curat și mai sănătos

Set de propuneri ADU Tulcea pentru un județ mai curat și mai sănătos

 

Eugen Terente, președintele USR Tulcea și candidat la șefia Consiliului Județean Tulcea, își dorește ca, în cazul în care va câștiga mandatul, să implementeze setul de propuneri pentru componenta de mediu semnat de Alianța Dreapta Unită Tulcea, după cum a transmis, azi, Uniunea Salvați România Tulcea.

Potrivit deputatului tulcean, Eugen Terente, județul nostru „suferă inadmisibil pe partea de mediu, locuitorii săi fiind puși în situația de a trăi sub spectrul deșertificării, pe o parte datorită lipsei irigațiilor pentru culturile agricole, pe de altă parte datorită lipsei politicilor de mediu care să crească calitatea vieții”.

De aceea, candidatul ADU Tulcea la șefia Consiliului Județean Tulcea propune următoarele obiective pentru asigurarea unui climat de mediu sănătos în județul Tulcea:
– trebuie să ne preocupăm ca firmele din județ să acceseze fonduri europene pentru a deveni mai puțin poluante;
– oprirea tăierilor ilegale de lemn din pădurile județului și de a crește suprafețele de pășune și cele împădurite;
– pe partea de colectare deșeuri- extinderea actualului sistem de colectare deșeuri din localitățile Deltei și de la terasă, concomitent cu crearea unor noi facilități de sortare și prelucrare deșeuri, pe modelul celei construite pe fonduri europene pe teritoriul administrativ al comunei Mihai Bravu.

„Candidez la Președinția Consiliului Județean Tulcea pentru a avea un județ modern, mai bogat, mai sănătos și mai curat”, a concluzionat deputatul de Tulcea, Eugen Terente, care subliniază faptul că un aer mai curat va duce la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții.
(sursă info și foto : USR Tulcea)