5 medalii aduse la Tulcea de jandarmul Sorin Andrici

5 medalii pentru jandarmul tulcean Sorin Andrici la Campionatul Naţional de Atletism Masters

 

Sâmbătă şi duminică, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Atletism Masters, în cadrul căruia a concurat şi jandarmul tulcean Sorin Andrici.

El a luat startul Campionatului Naţional de Atletism Masters, obținând 4 medalii de argint şi una de bronz, eveniment care a avut loc la finalul săptămânii trecute, în sala de Atletism Ioan Soter din Bucureşti.

Jandarmul a participat la cele 6 probe, de 60 m, 200 m, 400 m, 800 m, 1500 m şi Lungime, reuşind să se remarce prin clasările pe podium.

Sorin Andrici nu este la prima competiție de acest gen, el participând la numeroase ultramaratoane, unde s-a remarcat prin susținerea cauzelor umanitare.

,,Este un concurs unde participă cei mai buni sportivi din România cu vârsta de peste 35 de ani. De obicei, participam la două probe, dar anul acesta mi-am propus să-mi depăşesc limitele şi m-am înscris la 6 probe. Concursul a fost unul cu rezultate deosebite! Am reprezentat cu drag Jandarmeria Tulcea şi oraşul meu, sunt mândru că prin activitatea mea sportivă am promovat mişcarea şi mulţi dintre prietenii mei au început să practice atletismul, unii chiar cu scopul de a  mă depăşi, iar asta mă onorează şi mă bucură! Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte !” – Sorin Andrici

Leave a Reply

Close Menu