La școală din 8 februarie ‘dacă situația epidemiologică o permite’

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că s-a ajuns la un acord cu privire la redeschiderea școlilor, astfel că elevii vor începe semestrul al doilea pe 8 februarie în bănci, dacă situația epidemiologică o permite. Acesta a precizat că va exista și un calendar de recuperare a materiei.
Cîmpeanu a declarat că școlile se vor redeschide pe 8 februarie, dată la care elevii încep semestrul al II-lea, însă doar dacă situația epidemiologică o permite.
“S-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice, înțelegându-se importanța protecției stării de sănătate a profesorilor și elevilor, a diminuării riscurilor, dar și a necesității organizării unor acțiuni remediale”, a spus acesta.
Ministrul Educației a precizat că va exista un calendar de recuperare a materiei, iar recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic.
S-a subliniat importanța acțiunilor remediale, nu numai pentru cei care susțin examenele naționale. Am fost de acord că este de recuperat, iar recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic. Se susține dezvoltarea unei tematici corelată cu ceea ce s-a predat și s-a asimilat de către elevi”, a mai spus Cîmpeanu.
Întrebat de jurnaliști, la finalul declarației, data exactă a redeschiderii școlilor, ministrul Educației a precizat că semestrul I se va încheia în mod sigur în sistem online.
“Având în vedere că s-a derulat aproape integral online semestrul I, el va fi încheiat în sistem online. Prevederile Legii 55 pentru Educație au expirat în 31 decembrie, ieri am adoptat OUG pentru a nu o lasă în afară cadrului legal. Am solicitat continuarea învățământului online doar până la dată de 8 februarie. Este este o dată pe care ne-o dorim toți. Acest lucru va fi posibil doar în urmă analizei epidemiologice. Ne dorim să nu avem creșteri spectaculoase. Ne dorim că în 15 ianuarie un număr cât mai mare de profesori să dorească vaccinarea, fără să fie obligatorie. Ne dorim începerea cursurilor semestrului II pe 8 februarie și nu excludem niciun scenariu în urmă acstei analize. Decizia va fi luată cu cel puțin o săptămâna înainte de 8 februarie”, a mai spus ministrul Educației.
Elevii vor derularea examenelor naționale cu prezență fizică
Sorin Cîmpeanu a mai spus că reprezentanţii elevilor au afirmat că doresc derularea examenelor naţionale cu prezenţă fizică, care să aibă loc la datele planificate, pe baza unor tematici adaptate şi corelate cu materia predată, precum şi susţinerea unor evaluări premergătoare examenelor naţionale.
“Susţinerea examenelor naţionale cu prezenţă fizică doresc elevii, la datele planificate, pe baza unor tematici adaptate şi corelate cu materia predată, precum şi susţinerea unor evaluări premergătoare examenelor naţionale, astfel încât să existe suficient de mult timp pentru acţiuni remediale. (…) Am agreat cu elevii că nu vom exclude niciun scenariu care va rezulta în urma unei analize responsabile, profesioniste făcute de cei în drept în cea de-a doua parte a lunii ianuarie referitor la deschiderea celui de-al doilea semestru”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a avut joi o serie de consultări cu sindicatele din învățământ, cu asociatiile studenților, cu Consiliul Național al Elevilor, cu Consiliul Național al Rectorilor și cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți. Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte ca deschiderea școlilor și a universităților, precum și salarizarea profesorilor în funcție de performanță.
sursa:digi24.ro

Leave a Reply

Close Menu