Stiri din tulcea

Șoferii nu vor putea contesta amenzile rutiere în județul de domiciliu. Măsura, respinsă definitiv

15 aprilie 2021
Șoferii nu vor putea contesta amenzile rutiere în județul de domiciliu. Măsura, respinsă definitiv

Șoferii nu vor putea contesta amenzile rutiere în județul de domiciliu. Măsura, respinsă definitiv

Conducătorii auto care au încălcat regulile de circulație într-un alt județ decât cel în care locuiesc ar fi putut să conteste amenda primită, dar și alte sancțiuni, de exemplu, suspendarea permisului auto, la judecătoria din localitatea de domiciliu sau de care aparține acea localitate, nu acolo unde a fost constatată contravenția, potrivit unei propuneri de act normativ înregistrate acum ceva vreme la Parlament. Adoptată tacit la Senat, propunerea nu a trecut însă de votul decisiv.

În esență, Propunerea legislativă pentru modificarea art.118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi al art.32 alin.(1) din Ordonanţa nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor vizeaza schimbarea modului în care șoferii sancționați în alt județ decât cel de domiciliu pot să conteste sancțiunile primite.

Propunerea ltrecuse tacit de Senat în 2019, dar deputații au respins-o definitiv marți, astfel că nu mai are șanse de aplicare.

Documentul prevede, mai exact, că șoferii care locuiesc în România ar fi putut să conteste amenda primită în alt județ decât cel în care locuiesc la judecătoria de care aparțin. Contestarea procesului-verbal de contravenție s-ar fi făcut în aceeași perioadă ca în prezent, respectiv în cel mult 15 zile de la data în care șoferul află de sancțiune.

„Împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul, după caz, contravenientul, dacă acesta este pe teritoriul României”, se precizează în document.

În momentul de față, cei ce vor să conteste o amendă primită pentru încălcarea legislației rutiere trebuie să se adreseze judecătoriei “în a cărei rază de competență a fost constatată fapta”.

Atenție! Această propunere legislativă NU se va aplica, fiind respinsă definitiv în Parlament.

sursa:avocatnet.ro