Stiri din tulcea

Peste 300 de copii tulceni au văzut, azi, prima proiecție din cadrul Festivalului Kinodiseea

22 septembrie 2022
Peste 300 de copii tulceni au văzut, azi, prima proiecție din cadrul Festivalului Kinodiseea

Peste 300 de copii tulceni au văzut, azi, prima proiecție din cadrul Festivalului Kinodiseea

 

Azi, începând cu ora 12.00, la Casa Avramide din municipiu a avut loc conferința de presă organizată cu ocazia deschiderii festivalului Kinodiseea, ce a început de la ora 10.00, la Teatrul Jean Bart, peste 300 de copii din tot județul au putut viziona primul film programat în ediția din acest an a evenimentului dedicat publicului tânăr, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Tulcea.

CJ Tl KinOdiseea deschidere
Festivalul Kinodiseea a ajuns la a IV-a ediție la Tulcea iar la conferința de presă au participat, alături de organizatori, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, primarul municipiului, Ștefan Ilie, inspectorul general din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, Viorica Pavel și directorul Palatului Copiilor Tulcea, Laura Felea.

CJ Tulcea KinOdiseea 22 dir
Daniel Mitulescu, directorul festivalului, a vorbit despre importanța organizării unor astfel de festivaluri la nivel local, despre contribuția la dezvoltarea unei comunități atrase de evenimente culturale și a salutat deschiderea pe care a găsit-o la toate autoritățile din județul Tulcea, interesate să contribuie la succesul Kinodiseea.

CJ Tl KinOdiseea M. Huleni

„Cred că ceea ce ne definește pe noi cel mai bine este ospitalitatea. Suntem o comunitate multiculturală și, în timp, am dezvoltat această abilitate deosebită de a fi primitori cu cei care vin în județul nostru. Ne bucurăm că ați ales, pentru al patrulea an, și județul Tulcea în această caravană Kinodiseea și vă mulțumim pentru modul în care contribuiți la efervescența culturală din această zonă a țării“,

a transmis, în cadrul evenimentului, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea.

CJ Tl KinOdiseea D. Mergeani

„Este de lăudat faptul că primari din tot județul se implică pentru a îi sprijini pe copiii din mediul rural să participe la astfel de evenimente. Pentru cei mici este o oportunitate extraordinară mai ales în contextul actual, după doi ani de pandemie și salut, pe această cale, organizatorii acestui festival, pe care îi felicit pentru faptul că au reușit să pună la punct și în acest an o serie de evenimente de calitate pentru publicul tânăr“,

a transmis Dumitru Mergeani, administrator public al județului Tulcea.

Evenimentele din cadrul Festivalului Kinodiseea 2022 se desfășoară la Tulcea, la Teatrul Jean Bart și la Casa Avramide, până duminică, 25 septembrie, în total fiind vorba de proiecțiile a nouă filme și realizarea a trei ateliere pentru copii.

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

 

„Am închiriat autocare și microbuze, le-am asigurat celor mici pachețele pentru drum, iar astăzi 75 de copii de la grădinițele și școlile din comuna Jurilovca au participat la proiecția de la Teatrul Jean Bart. Mâine vor fi 150 de copii din comuna noastră care vor face același lucru”,

a scris primarul comunei Jurilovca pe pagina sa de socializare, care a mărturisit că a fsot impresionat de reacțiile copiilor care au participat săptămâna trecută la C’ArtFest și că merită pe deplin organizarea unor astfel de activități pentru copii.

Mâine, 23 septembrie, de la ora 10.00, la Teatrul Jean Bart, va fi proiecția filmului care a câştigat competiţia de lungmetraj a ediţiei din acest an ( a XIV-a) a Festivalului de film pentru publicul tânăr KINOdiseea : animaţia „Prinţesa Dragon”/”Dragon Princesse”.

Programul Festivalului Kinodiseea 2022 pentru următoarele 3 zile:

Vineri, 23 septembrie 2022
Ora 10.00, Teatrul Jean Bart: Prințesa Dragon / Dragon Princess (R: Jean-Jacques Denis & Anthony Roux, animație, 2021, 70m., Franța) – dublat;
Ora 12.00, Teatrul Jean Bart: Inimă de Fluture / A Butterfly’s Heart (r: Inesa Kurklietyte, familie, 2021, 108 m., Lituania) – subtitrat;
Ora 14.00, Teatrul Jean Bart: Atelier de stop motion, coordonator Paul Grec (maxim 15 participanți);
Ora 19.30, Casa Avramide: Belle (r. Mamoru Hosoda, animație, 2021, 121 min., Japonia) – subtitrat.

Sâmbătă, 24 septembrie 2022
Ora 10.00, Teatrul Jean Bart: Viktor Robot (R: Anatoliy Lavrenishyn, sci-fi / aventură, 2020, 75 m., Ucraina) – dublat;
Ora 12.00, Teatrul Jean Bart: Steaua Laurei / Laura’s Star (R: Joya Thome, familie, 2021, 79 m., Germania) – subtitrat;
Ora 19.30, Casa Avramide: Lemony Snicket – o serie de evenimente nefericite / Lemony Snicket’s a series of unfortunate events (R. Rob Marshall, live-action, 2004, 130 min., Germania, Statele Unite) – subtitrat.

Duminică, 25 septembrie 2022
Ora 10.00, Teatrul Jean Bart: Lupul și Leul/ Le Loup Et Le Lion (R. Gilles de Maistre, live action, 2021, 99 min., Franța, Canada) – dublat;
Ora 12.00, Teatrul Jean Bart: Jim Button și Lukas, Mecanicul de locomotive / Jim Button and Luke, the Engine Driver, (R. Dennis Gansel, live action, 2018, 105 min.. Germania) – subtitrat;
Ora 14.00, Teatrul Jean Bart: Atelier de scenaristică, coordonator Andrei Răuțu (maxim 10m participați);
Ora 19.30, Casa Avramide: Merge și-așa (R: Valentin Urziceanu, animație / comedie, 2022, 78 m., România) – subtitrat.

(surse info și foto : fb ConsiliulJudeteanTulcea, fb EugenIonOficial)