Stiri din tulcea

Activitate de prevenire a bullyingului la Școala Gimnazială Ioan Nenițescu Tulcea

21 octombrie 2022
Activitate de prevenire a bullyingului la Școala Gimnazială Ioan Nenițescu Tulcea

Activitate de prevenire a bullyingului la Școala Gimnazială Ioan Nenițescu Tulcea

Jandarmii tulceni, în cooperare cu colegi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, continuă activitățile preventiv-educative desfășurate în unitățile școlare din județul Tulcea, ieri fiind rândul elevilor de la Școala Gimnazială Ioan Nenițescu Tulcea să asculte dar să și dialocgheze pe tema prevenirii fenomenului de bullying.

Conform ultimului buletin informativ IJJ Tulcea, primit la redacție, accentul a fost pus pe necesitatea eliminării oricăror forme de violență și căutarea unor soluții pentru problemele cu care elevii se pot confrunta.

Reprezentanții Jandarmieriei Tulcea și ai Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au adus în atenție prevenirea faptelor de delincvență juvenilă, prelucrarea cu elevii a prevederilor legale privind răspunderea contravențională și penală a minorilor, precum și informarea cu privire la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying în școală.

Elevii au oferit un feeed-back pozitiv și au fost încurajați să dialogheze în vederea soluționării problemelor lor, fiindu-le prezentate principalele fapte cu caracter antisocial ce pot fi comise în incinta şi în preajma şcolii, dar și cauzele producerii acestora.

Jandarmeria Tulcea transmite că astfel de activități vor continua și în alte unități școlare din municipiul și județul Tulcea.

(sursă info și foto : Buletin de presă IJJ Tulcea )