După ce, spre sfârșitul lui 2020, autoritățile au mai făcut un pas către apariția cărții electronice de identitate, prin stabilirea formei și conținutului acesteia, acum este anunțat și momentul probabil din care acest document va fi disponibil.
Este vorba, mai exact, de luna august 2021, după cum a declarat marți Ciprian Teleman în cadrul unei dezbateri pe tema digitalizării României.
Până atunci însă mai sunt de parcurs o serie de pași legislativi, unul dintre aceștia fiind adoptarea de către Parlament a regulamentului privind identificarea la distanţă.
După cum a fost stabilit în 2020, cărțile de identitate electronice vor fi mai mici decât actualele cărți de identitate și vor fi tipărite pe ambele fețe.
Totodată, așa cum prevede Legea 162/2020, viitoarele cărți electronice de identitate vor conține și un certificat digital pentru semnătură electronică, ce va fi emis de Ministerul Afacerilor Interne și va fi echivalentul legal al semnăturii de mână, scrie avocatnet.ro.
Cartea electronică de identitate românească va conține toate elementele de securitate obligatorii prevăzute de legislația europeană, astfel încât va permite libera circulație a deținătorilor (cel puțin) în spațiul Uniunii Europene.