Zona Mineri este tranzitată de 4 trasee cu destinația Tulcea, cu peste 30 de curse zilnice

6 ianuarie 2023 | Actualitate
Zona Mineri este tranzitată de 4 trasee cu destinația Tulcea, cu peste 30 de curse zilnice

Zona Mineri este tranzitată de 4 trasee cu destinația Tulcea, cu peste 30 de curse zilnice

În contextul modificărilor anunțate de Transport Public Tulcea, care nu mai poate efectua traseul Tulcea – Mineri, autobuzul 3 circulând doar în interiorul municipiului, Consiliul Județean Tulcea ne-a transmis un comunicat de presă privind situația transportului intrajudețean pe acest traseu :

„La nivelul anului 2022 s-a desfășurat procedura de atribuire a Contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane prin curse regulate în aria teritorială de componență a județului Tulcea (anunț de participare CN 1038505/14ianuarie 2022).

Facem precizarea că anterior publicării anunțului de participare, atât programul de transport propus pe perioada contractelor de delegare, cât și documentația de atribuire au fost supuse procesului de transparență decizională.

În urma desfășurării procedurii de licitație, pentru lotul 4 (un total de șase trasee: Tulcea – Somova – Parcheș / Tulcea – Somova – Mânăstirea Cocoș / Isaccea- Niculițel /Tulcea – Isaccea – Măcin /Tulcea – Isaccea – IC Brătianu / Măcin – Smârdan) a fost depusă o singură ofertă declarată câștigătoare, iar contractul Consiliului Județean Tulcea cu asocierea celor trei societăți comerciale a fost semnat în data de 9 septembrie 2022, cursele urmând a începe în data de 1 ianuarie 2023.

Din cele șase trasee componente ale lotului 4, un număr de patru trasee tranzitează zona Mineri (Tulcea – Somova – Parcheș, Tulcea – Somova – Mânăstirea Cocoș, Tulcea– Isaccea – Măcin, Tulcea – Isaccea – IC Brătianu).

Accesibilitatea transportului pe această rută va fi asigurată, conform graficelor, de 34 de curse regulate care vor tranzita zilnic zona Mineri (14 curse zilnice pe traseul Tulcea – Somova – Parcheș, 9 pe traseul Tulcea – Isaccea – I.C. Brătianu, 7 pe traseul Tulcea – Isaccea – Măcin, și 4 pe traseul Tulcea – Somova – Mănăstirea Cocoș).”

În concluzie, pentru localnicii din Mineri care doresc sau au necesitatea de a ajunge în municipiu există peste 30 de curse ce trec prin localitate zilnic.

Vă reamintim că Guvernul a decis ca elevilor navetiști să li se asigure o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanța de până la 3 km (pentru distantele ce depășesc 3 km, suma de 60 de lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru) și prin urmare, și elevii care locuiesc în zona Mineri și merg la școală în municipiu beneficiază de această facilitate.

În decembrie 2022 au fost publicate în Monitorul Oficial normele metodologice privind modalitatea de acordare și de decontare a sumelor forfetare pentru elevii navetiști pentru luna noiembrie și avansul pentru luna decembrie.

(surse info : comunicat de presă C. J. Tulcea, portalinvatamant.ro )

Alte Articole

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

13 iunie 2024

Un bărbat de 48 de ani, din localitatea Sfântu Gheorghe din județul Covasna, în timp ce se afla la pescuit pe malul brațului Sf. Gheorghe a dispărut în apele Dunării…

CISTESTE MAI MULT
Bilantul ARBDD, la finalul prohibiției generale din acest an

Bilantul ARBDD, la finalul prohibiției generale din acest an

13 iunie 2024

Prohibiția generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial pe teritoriul RBDD, stabilită pe o durată de 60 zile, este absolut necesară pentru a permite reproducerea naturală a resursei…

CISTESTE MAI MULT