Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertății, marcată la Tulcea

22 decembrie 2023 | Cultura
Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertății, marcată la Tulcea

Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertății, marcată la Tulcea

Azi, 22 decembrie 2023, la „Monumentul Eroilor Revoluției” de lângă Catedrala „Sfântul Nicolae” din municipiu a avut loc ceremonialul militar și religios organizat de Instituția Prefectului – Județul Tulcea împreună cu Garnizoana Tulcea, dedicat sărbătoririi Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, fiind prezent la manifestare, unde a depus o coroană și a transmis prețuirea și recunoștința sa eroilor care s-au jertfit pentru libertatea noastră, după cum a transmis Prefectura Tulcea.

IJJ Tl ceremonie 22 Dec 23 Ziua Rev Prefect

În această perioadă, tulcenii aduc un pios omagiu eroilor Corneliu Gavrilov şi Mihai Serian, care și-au sacrificat viața pentru a asigura libertatea poporului român, scrie Consiliul Județean Tulcea, instituție ce a fost reprezentată la ceremonialul de azi de vicepreședinții C.J. Tulcea, Mihai Huleni și Victor Tarhon, conform comunicatului de presă C.J. Tulcea primit la redacție.

CJ Tl Ceremonial 22 dec 23 MHuleni

„Suntem astăzi aici să aducem un omagiu tuturor eroilor neamului nostru. Ce are 22 Decembrie special pentru noi este faptul că l-am trăit. Este un moment care ne dă tuturor măsura și valoarea neamului. Și spun asta pentru că o națiune care trăiește sănătos, o națiune puternică naște eroi naționali. Iar noi, aici, îi comemorăm și pe eroii noștri, Corneliu Gavrilov și Mihai Serian, cei care au ales să se jertfească astfel încât nouă, astăzi, să ne fie mai bine.
Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei care s-au transformat în îngerii noștri păzitori!
Cinste eroilor neamului și La mulți ani tuturor!“,
a transmis, în cadrul evenimentului, vicepreședintele Mihai Huleni.

Primăria Municipiului Tulcea a fost reprezentată la eveniment de edilul orașului, Ștefan Ilie, care a rostit un discurs despre trecut, prezent și viitor și despre datoria noastră de a nu uita trecutul, de a ne gândi la lumea pe care au visat-o cei care au avut curajul să iasă în stradă, în fața gloanțelor, împotriva regimului comunist și de a transmite celor tineri adevărul :

Primaria Tl ceremonial 22 dec 23 S Ilie

„Din cauza regimului comunist, românii au îndurat lipsa libertății și a celor mai simple mijloace necesare unei vieți civilizate. Frigul din case, întunericul, lipsa alimentelor, granițele închise, condițiile precare de muncă, abuzurile regimului, toate acestea făceau parte din cotidian.
Avem datoria să nu uităm, iar cei tineri trebuie să afle adevărul. Altminteri, riscul ca astfel de umbre să se abată din nou asupra noastră va deveni iminent. Înfăptuitori și colaboraționiști se vor găsi pentru a pune în operă astfel de regimuri abuzive. Lor le folosește mistificarea istoriei și inducerea unei false memorii istorice.
Cu toate acestea, asistăm, în prezent, la o mitologizare a comunismului, iar tinerii învaţă de la aduţii nostalgici despre avantajele iluzorii ale acelei perioade.
«Cauzele pentru această atitudine, așa cum spune istoricul Cosmin Popa, sunt multiple, dar cele mai importante sunt necunoașterea istoriei și gândirea critică precară. În plus, există un curent subteran de reabilitare a perioadei ceaușiste, prezentată ca una de înflorire, de apogeu al ființei românești.
Într-o primă fază, la acest fapt au contribuit structurile reziduale ale ceaușismului, formate cu precădere din foști activiști și ofițeri de Securitate, dar și din urmași ai acestora, care au scris literatură presupus memorialistică.
„Steagul” reabilitării comunismului românesc a fost preluat apoi de diverși lideri de opinie și transmis în cele din urmă partidelor populiste, care exploatează din plin frustrările, fricile, dar mai ales ignoranța unora. La toate acestea se adaugă faptul că autoritățile române nu au avut și nici nu au o politică de memorializare a represiunii comuniste.»
Să ne gândim la lumea pe care au visat-o cei care au avut curajul să iasă în stradă, în fața gloanțelor, împotriva regimului criminal. Și să nu uităm niciodată că societatea în care trăim este, în bună măsură, rezultatul actelor și proiecțiilor noastre.
Pe toţi cei care s-au jertfit, Dumnezeu să-i odihnească în pace!”

Ceremonialul militar a fost urmat de o slujbă religioasă de pomenire a celor doi tulceni care au murit în timpul Revoluţiei, Corneliu Gavrilov şi Mihai Serian.

Primaria Tl monument Eroii Rev dec23

Primaria Tl ceremonial 22 dec 23 preoti

Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori, în semn de respect față de cei care s-au jertfit în timpul revoluției din decembrie 1989.

(surse info și foto : informare de presă Prefectura Tulcea, comunicat de presă C.J. Tulcea, fb primariatulcea, fb jandarmeriatulcea)

Alte Articole

Lansarea oficială a website-ului comemorativ G. F. Gasser, la Casa Avramide Tulcea

Lansarea oficială a website-ului comemorativ G. F. Gasser, la Casa Avramide Tulcea

8 iulie 2024

Website-ul comemorativ al artistului ce a deschis prima galerie de artă privată din România, Günther Forst Gasser, va fi lansat la Tulcea, potrivit celor declarate de fiica artistului, Greta Gasser.…

CISTESTE MAI MULT
DELT’ART Camp 24 – tabără de sculptură și pictură la Satul Pescăresc

DELT’ART Camp 24 – tabără de sculptură și pictură la Satul Pescăresc

3 iulie 2024

De la începutul acestei luni și până pe data de 12 iulie, la Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea are loc o tabără de sculptură și pictură intitulată DeltART Camp ,…

CISTESTE MAI MULT