Ziua Jandarmeriei Române sărbătorită la Tulcea prin sport

31 martie 2021 | Sport
Ziua Jandarmeriei Române sărbătorită la Tulcea prin sport

Ziua Jandarmeriei Române sărbătorită la Tulcea prin sport

În urmă cu 171 de ani, în data de 3 aprilie 1850, a fost întemeiat Regimentul de jandarmi din Moldova, care în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, a fost transformat în Legion de jandarmi și după mai multe schimbări survenite de-a lungul timpului, organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române au fost redefinite în 1998 şi apoi în 2004, prin care s-au stabilit statutul, atribuţiile şi competenţele instituţiei, organizarea şi conducerea, drepturile şi obligaţiile personalului instituţiei, după cum scrie pe site-ul jandarmeriaromana.ro

Cu ocazia acestei aniversări, jandarmii din întreaga țară pregătesc în fiecare an diverse activități, iar jandarmii tulceni au organizat deja 2 evenimente în acest sens și anume : la începutul săptămânii s-a desfășurat o acțiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiu, intitulată „”Donează sânge pentru viață!” prin care jandarmii au adus o speranță pacienților cu boli grave aflați în suferință, iar ieri, 30 martie, jandarmii tulceni au participat la o activitate sportivă prin care au încurajat cât mai multe persoane să practice astfel de activități care presupun mișcarea în timpul liber, cu atât de multe beneficii sănătății noastre, după cum scrie în comunicatul trimis ieri la redacție de IJJ Tulcea.

Jandarmii tulceni au avut de parcurs un traseu dificil, cu o diferență considerabilă de nivel, alergând pe un drum de piatră, apoi urcând pe un traseu abrupt până în vârful Carierei de piatră din zona pădurii Bididia, pe care, având în vedere și pregătirea pe care o au ca și militari, l-au parcurs însă fără mari probleme.

La Proba de Cros Vertical au iesit invingatori : plt.maj. Grosu Florin -Locul I, cpt. Ivanov Lucian – Locul II și cpt. Andrei Robert – Locul III și la Proba de Viteză : cpt. Mortoiu Laurențiu pe Locul I, plt.maj. Greciușcă Ion – Locul II și plt.adj. Petrencu Lucian pe Locul III

Alte Articole

Primul Gravity Park pentru tinerii tulceni, inaugurat la final de săptămână

Primul Gravity Park pentru tinerii tulceni, inaugurat la final de săptămână

29 mai 2024

  Inaugurarea primului parc pentru sporturi urbane, dar și activități creative și relaxare, construit în municipiul Tulcea, GRAVITY PARK, va avea loc în acest final de săptămână, activitățile dedicate acestui…

CISTESTE MAI MULT
Karatiști din 7 județe și din R. Moldova, la Tulcea, pentru „The Little Samurai’s Challenge Cup” 2024

Karatiști din 7 județe și din R. Moldova, la Tulcea, pentru „The Little Samurai’s Challenge Cup” 2024

27 mai 2024

  La cea de-a III-a ediție a concursului „The Little Samurai's Challenge Cup", ce a avut loc sâmbătă, 25.05.2024, în sala de sport multifuncțională „Iulian Daniel Pohariu" Tulcea s-au înscris…

CISTESTE MAI MULT