Ziua Drapelului, sărbătorită azi în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea

26 iunie 2023 | Cultura
Ziua Drapelului, sărbătorită azi în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea

Ziua Drapelului, sărbătorită azi în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea

Instituția Prefectului – Județul Tulcea împreună cu Garnizoana Tulcea au organizat în această dimineață, în Piața Tricolorului din municipiu, ceremonialul militar dedicat Zilei Drapelului Național.

CJ Tl Z Drapel iun 23 oficialitati si preoti

Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional iar Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea 96/1998, este marcată, în fiecare an, la 26 iunie.

Funcţia principală a simbolisticii naţionale de stat – Drapelul, Stema, Imnul – a fost şi rămâne consolidarea națională, mobilizarea şi unirea naţiunii,

scrie în comunicatul de presă emis de Prefectura Tulcea.

Programul manifestărilor a cuprins prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, primirea, binecuvântarea și salutul drapelului României și la final înălțarea drapelului național la catarg concomitent cu intonarea imnului național.

Pref Tl Z Drapel inaltarea pe catarg 26 iun 23

Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a vorbit despre cele 3 simboluri ale țării noastre : imn, drapel și stemă și și-a exprimat convinderea că ar trebui să ne iubim mai mult simbolurile și valorile naționale :

CJ Tl Z Drapel iun 23 M Huleni

„La mulți ani de Ziua Drapelului! Putem să legăm istoria drapelului de istoria neamului nostru, e ca un fir roșu care vine din trecutul nostru și se duce spre viitor.
Vreau să vă spun un singur lucru: cred că ar trebui să ne iubim mai mult simbolurile, mă refer la imn, la drapel și la stemă. Toate acestea au o anume simbolistică. Cele trei culori, roșu galben și albastru, care ne pătrund în toată ființa noastră, înseamnă libertate – culoarea albastru, dreptate – galbenul, frăție –roșu. Aceste trei culori sunt, împreună, ființa neamului nostru.
Să ne iubim mai mult valorile, să ne iubim mai mult simbolurile, să ne iubim mai mult între noi!
La mulți ani, români! La mulți ani, tulceni!“,
a transmis, în cadrul manifestărilor, vicepreședintele Mihai Huleni.

Ziua Drapelului Național este marcată, anual, pe întreg teritoriul României, prin ceremonii militare specifice dar și prin manifestări cu caracter evocator sau științific, cu scopul de a reuni românii în fața celor mai importante elemente definitorii ale țării.

Ziua Drapelului a fost instituită pentru a marca data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor, cele trei culori împărțite în mod egal reprezintând principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea iar cifra trei este numărul perfect, potrivit ro. wikipedia.org.

La fel ca țara noastră mai sunt alte trei țări europene tradiționale cu steagul tricolor împărțit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.

(surse info, foto : comunicat de presă Prefectura Tulcea, comunicat de presă CJ Tulcea, ro. wikipedia.org )

Alte Articole

Mâine încep proiecțiile în curtea Farului Vechi din Sulina

Mâine încep proiecțiile în curtea Farului Vechi din Sulina

18 iunie 2024

Serile de film organizate de Tulcea Film Society au avut loc, până acum, la Casa Avramide din municipiu, dar începând de mâine, 19 iunie, și până duminică, 23 iunie 2024,…

CISTESTE MAI MULT
Expoziție inedită, a unei familii de artiști tulceni, la Muzeul de Artă din municipiu

Expoziție inedită, a unei familii de artiști tulceni, la Muzeul de Artă din municipiu

11 iunie 2024

Muzeul de Artă Tulcea din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea ne invită la deschiderea expoziției „3 dialoguri cu natura”, ce va avea loc în această vineri, 14…

CISTESTE MAI MULT