Stiri din tulcea

Vizita premierului Ciolacu în județul Tulcea : prima oprire a fost la Jurilovca

12 februarie 2024
Vizita premierului Ciolacu în județul Tulcea : prima oprire a fost la Jurilovca

Vizita premierului Ciolacu în județul Tulcea : prima oprire a fost la Jurilovca

Prima oprire din cadrul vizitei premierului Marcel Ciolacu în județul nostru a fost la Jurilovca, sâmbătă, 10 februarie, la ora 9.00, prim-ministrul României fiind prezent în noul Port Turistic din Jurilovca.

Însoțit de Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca și președinte al ACoR filiala Tulcea, și de Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, premierul a admirat cel mai modern port din Dobrogea, o investiție cu o valoare totală de 18.434.666 de milioane de lei, finanțată din fonduri europene, conform comunicatului de presă transmis redacției de Primăria Comunei Jurilovca.

Alături de premier s-au aflat miniștrii Simona Bucura Oprescu și Adrian Câciu, europarlamentarul Mihai Tudose, senatorul Paul Stănescu și Vasile Dâncu.
Delegația oficială a fost întâmpinată de către localnicii din Jurilovca și deja cunoscutele membre ale grupurilor vocale tradiționale Juraveli și Reabinușka, care le-au oferit oaspeților bucate tradiționale lipovenești și câte un pahar de ceai.

Prim Jurilovca M Ciolacu la Pod primar E Ion feb 24

„Noul port turistic din localitatea noastră este una dintre cele mai importante investiții realizate în ultimii 12 ani aici și oferă mai multe posibilități de dezvoltare turistică a zonei. Cele 180 de locuri noi de acostare inițiale sunt ocupate integral în perioada navigabilă, iar capacitatea portului va fi extinsă cu mai multe pontoane de acostare plutitoare”,
i-a explicat primarul Eugen Ion prim-ministrului importanța investiției.

Potrivit sursei, cea mai solicitată membră a delegației a fost ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, interpelată adesea cu întrebări legate de pensii sau aspecte sociale.

Vizita premierului Marcel Ciolacu în noul port turistic din Jurilovca s-a încheiat după aproximativ jumătate de oră, președintele PSD plecând ulterior spre Tulcea, unde, printre altele a participat la conferința județeană a Organizației PSD Tulcea.

Guv Ro M Ciolacu la Lidas 10 feb 24

Tot sâmbătă, 10 februarie 2024, potrivit informațiilor transmise de Biroul de presă al Guvernului României, prim-ministrul Marcel Ciolacu a vizitat fabrica Lidas din Mineri și Șantierul Naval Vard – Fincantieri din municipiu.

Guv Ro M Ciolacu la Vard 10 feb 24

(surse info, foto : comunicat de presă Primăria Jurilovca, informare de presă Guvernul României, fb guv.ro)