Stiri din tulcea

Un tânăr tulcean a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru un cumul de 8 infracțiuni

28 iulie 2023
Un tânăr tulcean a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru un cumul de 8 infracțiuni

Un tânăr tulcean a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru un cumul de 8 infracțiuni

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea – Biroul Investigații Criminale au reținut miercuri, 26 iulie, un bărbat de 36 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie, potrivit informaţiilor transmise de IPJ Tulcea.

În fapt, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fostul concubin i-ar fi adresat amenințări cu moartea și acte de violență și se teme pentru siguranța sa.

Din cercetările efectuate, polițiștii au deschis dosar penal pe numele bărbatului, față de acesta fiind emis un ordin de protecție provizoriu.

Totodată cercetările au fost extinse sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire în formă continuată, încălcarea ordinului de protecție provizoriu, violarea vieții private, falsul informatic, tâlharia calificată, distrugerea și amenințarea.

Ieri, 27 iulie 2023, a fost dispusă arestarea preventivă a celui în cauză.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipale Tulcea, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătorie Tulcea.

(surse info, foto : buletin informativ IPJ Tulcea, fb DPLMTL )