Stiri din tulcea
Un şofer tulcean a lovit mortal un pieton din Ţăndărei
Un şofer tulcean a lovit mortal un pieton din Ţăndărei
În cursul zilei de ieri, în localitatea Ograda din judeţul Ialomiţa s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unui pieton, un bărbat din oraşul Ţăndărei, ce a fost lovit mortal de un autoturism condus de un tulcean, potrivit IPJ Ialomiţa.
În urma verificărilor efectuate a reieşit că victima, în vârstă de 62 de ani, se deplasa pe partea carosabilă în calitate de pieton şi a fost lovit de autoturismul condus de şoferul în vârstă de 43 de ani, din judeţul Tulcea, conform comunicatului de presă transmis de IPJ Ialomiţa.
În urma testării a rezultat că şoferul tulcean nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
(sursa info : Agerpres)