Stiri din tulcea

Ultimele 2 zile pentru înscrierea ca „Reprezentant pentru o zi ”

24 aprilie 2023
Ultimele 2 zile pentru înscrierea ca „Reprezentant pentru o zi ”

Ultimele 2 zile pentru înscrierea ca „Reprezentant pentru o zi ”

Tinerii tulceni care doresc să afle răspunsul la întrebarea „Cum ar arăta o zi din viața ta dacă ai fi ales local?”, se pot înscrie, până pe data de 25 aprilie 2023, pentru a fi selectați ca „Reprezentant pentru o zi ”, potrivit informațiilor publicate de Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea.

Tinerii selectați (cu vârsta cuprinsă între 14 – 30 de ani) vor avea ocazia de a desfășura activități alături de un ales local pe parcursul zilei de 2 mai 2023, Ziua Națională a Tineretului, pentru a cunoaște mai îndeaproape responsabilitățile și activitatea dintr-o zi obișnuită într-o funcție de conducere.

Te-ai gândit vreodată ce se întâmplă în spatele unui funcții importante? Dacă răspunsul este afirmativ, te invităm să afli mai multe.

Funcțiile „disponibile”, pentru care tinerii tulceni își pot prezenta candidatura „într-un mod cât mai creativ”, sunt în cadrul Primăriei Tulcea (primar), a Instituției Prefectului județul Tulcea (prefect) și a Consiliului Județean Tulcea.

Potrivit sursei, participanții vor completa un formular de candidatură, ce cuprinde un Curriculum Vitae și o Scrisoare de Motivație (maxim o pagină A4 în care să apaă și informații cu privire la implicarea în comunitate).

Proiectul intitulat „Reprezentant pentru o zi” are ca scop întâlnirea cu autoritățile locale și ocuparea funcției acestora, pentru o zi și este desfășurat de Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea sub coordonarea FNT – @Fundația Naționale pentru Tineret.

(sursă info și foto : fb fundatiatineret.tulcea)