Stiri din tulcea
Turul României va ajunge, în acest an, la Tulcea – o ocazie de a promova municipiul și județul
Turul României va ajunge, în acest an, la Tulcea – o ocazie de a promova municipiul și județul
Municipiul Tulcea se află , în acest an, pe traseul Turului României , cea mai prestigioasă competiție națională de ciclism, ce se va desfășura, în perioada 4-10 septembrie 2023, potrivit informațiilor publicate de Primăria Tulcea.
Este vorba de cea de-a 56-a ediție a unuia dintre cele mai importante evenimente cicliste internaționale din țara noastră, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, potrivit turulromaniei.ro.
Prin urmare, Primăria Municipiului Tulcea va depune toate eforturile pentru buna desfășurare a evenimentului, luându-se în calcul și faptul că unele străzi se vor afla în plin proces de reabilitare și în acest sens, în cursul săptămânii trecute, administrația locală a primit vizita președintelui Federatiei Române de Ciclism, Alexandru Ciocan, însoțit de Bogdan Brânză, președintele Comisiei de Ciclism pentru Copii din cadrul F.R.C.
Turul României este un veritabil ambasador al țării noastre, la fiecare ediție, traseul fiind ales astfel încât să pună în lumină importante zone turistice.
Anul trecut, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport, imagini cu zonele aflate pe traseul Turului au fost văzute de telespectatori din peste 50 de țări.
Prin încurajarea unui stil de viață sănătos și a practicării sportului de performanță, Turul României este important și pentru componenta sa educativă, în localitățile de start/sosire fiind organizate competiții destinate copiilor.
În anul 2022 au participat la aceste competiții peste 2000 de copii, un număr record, ceea ce arată popularitatea de care se bucură ciclismul în rândul tinerilor și, totodată, oferă speranțe viitorului ciclismului românesc.
Competiția Turul României este inclusă atât în calendarul competițional național, cât și în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale, aliniind la start echipe de ciclism din întreaga lume.
Prima ediție a Turului României a avut loc în 1934.
(surse info și foto : fb primariatulcea, turulromaniei.ro)