Trupul tulceanului disparut sâmbătă în Dunare, a fost găsit

14 iunie 2022 | Eveniment
Trupul tulceanului disparut sâmbătă în Dunare, a fost găsit

Trupul tulceanului disparut sâmbătă în Dunare, a fost găsit

 

În cursul zilei de azi, 14 iunie, la aproape 3 zile după ce a fost anunțată dispariția, a fost identificat, pe malul drept al brațului Sf. Gheorghe, la km. 17, cadavrul bărbatului de 54 de ani, din municipiul Tulcea, care a dispărut în condiții necunoscute, în aval, în apropierea kilometrului 26, adică la o distanță de circa 9 kilometri, după cum a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean  Tulcea.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sfântu Gheorghe au fost sesizați în ziua de sâmbătă, 11 iunie, prin apel la 112 cu privire la faptul că bărbatul ar fi dispărut în timp ce se afla cu alte persoane la pescuit.

În urma sesizării, polițiștii din cadrul I.P.J. Tulcea, împreună cu pompierii din cadrul I.S.U. ,,Delta” Tulcea au intervenit în vederea căutării tulceanului.

”În cursul zilei de sâmbătă, 11 iunie, în jurul orei 21:00 Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină pentru căutarea / salvarea unui bărbat de 54 de ani din municipiul Tulcea, dispărut de pe malul drept al Brațului Sfântu Gheorghe în apropierea kilometrului 26. Căutările acestuia au fost efectuate atât pe malul Dunării cât și în apă până în jurul orei 1 noaptea, dar fără nici un rezultat, astfel încât acestea au fost reluate și la primele ore ale zilei de duminică dar și luni dimineață.”

a transmis ieri ISU ,,Delta” Tulcea, care a adaugat în această dimineață că operațiunile de căutare au fost sistate în cursul serii de ieri și că se desfășoară o anchetă condusă de IPJ Tulcea.

(sursă info,  foto : IPJ Tulcea, ISU Tulcea)

Alte Articole

O aventură în lumea filmului pentru copii din Sulina, sâmbătă, la Prânzul Comunitar

O aventură în lumea filmului pentru copii din Sulina, sâmbătă, la Prânzul Comunitar

19 iunie 2024

Pe lângă filmări și proiecții, în programul evenimentelor derulate de Tulcea Film Society în aceste zile la Sulina se află și un Prânz Comunitar dedicat copiilor din Sulina, după cum…

CISTESTE MAI MULT
Expoziția absolvenților Liceului de Arte „George Georgescu” Tulcea – promoția 2024, la Casa Avramide

Expoziția absolvenților Liceului de Arte „George Georgescu” Tulcea – promoția 2024, la Casa Avramide

19 iunie 2024

Lucrările de atestat ale absolvenților Liceului de Arte „George Georgescu” din municipiul Tulcea - promoția 2024 vor fi expuse la demisolul Casei Avramide începând de mâine, 20 iunie, potrivit celor…

CISTESTE MAI MULT