Stiri din tulcea

Trecere ilegală a frontierei de stat și braconaj piscicol la Chilia

5 aprilie 2023
Trecere ilegală a frontierei de stat și braconaj piscicol la Chilia

Trecere ilegală a frontierei de stat și braconaj piscicol la Chilia

Ca urmare a interceptării, în apele teritoriale românești ale brațului Chilia, a unei ambarcațiuni din țara vecină în care se aflau doi cetățeni ucraineni care pescuiau ilegal, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea, fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și braconaj piscicol, conform unui comunicat de presă emis de Garda de Coastă.

Mai exact, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au interceptat ieri, la aproximativ 15 metri de malul românesc al brațului Chilia, o ambarcațiune ucraineană în care se aflau doi cetățeni ucraineni, care desfășurau activități de pescuit cu ajutorul unor plase.

În urma verificărilor suplimentare s-a constatat faptul că lungimea plasei din mono-filament este de 265 metri și cantitatea de pește deținută este de 10 kilograme.

Cele două persoane, împreună cu ambarcațiunea, plasele și peștele capturat au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar plasele, ambarcațiunea în valoare de 4500 lei și motorul aferent în valoare de 6800 lei au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.

După cercetarea în comun cu autoritățile ucrainene a evenimentului de frontieră, conform prevederilor legale, cele două persoane au fost predate acestora.

(sursă info și foto : comunicat de presă Garda de Coastă)