Toate informațiile legate de comuna tulceană Jurilovca într-un singur loc
Toate informațiile legate de comuna tulceană Jurilovca într-un singur loc
În acest weekend a fost lansat portalul visitjurilovca.ro, un site în care apar, la un loc, toate informațiile legate de comuna tulceană Jurilovca : locurile de cazare, restaurantele sau punctele gastronomice, dar și obiective turistice, servicii și activități și tradiții specifice zonei, după cum ne-a transmis Asociația Descoperă Jurilovca.

Este vorba de un site de prezentare, în primul rând, dar și de promovare a localității, realizat atât pentru oaspeți, cât și pentru comunitate, conform celor declarate de Marius Potolea, vicepreședinte al Asociației Descoperă Jurilovca, și primarul localității, Eugen Ion, la conferința de presă ce a avut loc în această sâmbătă, 22 martie 2025.
Devenită din ce în ce mai prezentă în opțiunile turiștilor, comuna tulceană face pași clari către o dezvoltare durabilă și cât mai organizată, iar un exemplu este acest portal destinat informării turiștilor care aleg ca destinație turistică Jurilovca.

Portalul mai reunește artizani și producători locali, ale căror produse pot fi astfel cunoscute publicului și achiziționate de cei interesați.
Lansarea site-ului visitjurilovca.ro face parte din proiectul „Descoperă Jurilovca”, proiect pentru care Asociația Descoperă Jurilovca – formată din operatorii de turism și producătorii din comună, a obținut finanțare europeană în valoare de 48.000 de euro. Finanțarea a fost asigurată prin intermediul GAL Razim de către AFIR, în cadrul PNDR, programul Leader.
În cadrul aceluiași proiect, a cărui implementare a durat aproape un an, a fost adoptată sigla turistică a localității, a fost creat un manual de brand pentru uzul tuturor celor care doresc să se asocieze cu brandul turistic Jurilovca și a fost realizat un portofoliu foto-video al comunei și obiectivelor din zonă.
Scopul Asociației Descoperă Jurilovca este dezvoltarea unui turism durabil în această comunitate tradițională de pe malul lacului Razim, precum și promovarea destinației turistice Jurilovca, o destinație care a crescut în ultimii ani mai ales datorită colaborării dintre sistemul public și mediul privat și a investițiilor realizate de autorităților locale în infrastructură.
(sursă info și foto : comunicat de presă Asociația Descoperă Jurilovca, visitjurilovca)
Alte Articole
Ziua Dobrogei la Tulcea : ceremonial militar și religios la Monumentul Independenței
Pentru a marca cei 147 de ani împliniți de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă, la Monumentul Independenței din Tulcea a avut loc azi, 14 noiembrie 2025, un ceremonial militar…
CISTESTE MAI MULT
Din această lună, comuna Jurilovca are statut de „stațiune turistică de interes local”
Printre cele 170 de stațiuni de interes local din țara noastră, începând din noiembrie 2025, se află și Jurilovca, fiind vorba de întreaga comună tulceană cu toate cele trei…
CISTESTE MAI MULT

