Tânăr tulcean găsit mort pe un deal din comuna Izvoarele

9 ianuarie 2025    Radio Delta    Actualitate
Tânăr tulcean găsit mort pe un deal din comuna Izvoarele

Tânăr tulcean găsit mort pe un deal din comuna Izvoarele

Un alt adolescent tulcean a fost găsit mort ieri, 8 ianuarie, zi tragică pentru 3 familii tulcene, cele ale celor doi adolescenți ale căror trupuri au fost găsite în zona Bididia și familia unui tânăr de 18 ani, din localitatea tulceană Izvoarele.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Izvoarele au fost sesizați ieri, 8 ianuarie 2025, cu privire la faptul că, pe un deal din localitate, se află o persoană ce nu prezintă semne vitale și în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.

Adolescentul s-ar fi spânzurat de un arbore.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea care a declarat decesul tânărului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(surse info, foto : comunicat de presă IPJ Tulcea, arhiva RD)

Alte Articole

Mai multe acțiuni de control derulate ieri de polițiștii tulceni pe raza județului – amenzi totale de peste 100.000 de lei

Mai multe acțiuni de control derulate ieri de polițiștii tulceni pe raza județului – amenzi totale de peste 100.000 de lei

14 noiembrie 2025

  Ziua de 13 noiembrie 2025 a fost „aglomerată” din punct de vedere al controalelor derulate de polițiștii tulceni, care au fost prezenți atât pe raza orașului Măcin cât și…

CISTESTE MAI MULT
Tulcean adus din Portugalia pentru a-și executa pedeapsa de un an de închisoare

Tulcean adus din Portugalia pentru a-și executa pedeapsa de un an de închisoare

14 noiembrie 2025

Printre cele 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă, aduse în țară de Poliția Română…

CISTESTE MAI MULT