Stiri din tulcea

Sturion găsit și salvat de polițiștii de frontieră tulceni

4 aprilie 2023
Sturion găsit și salvat de polițiștii de frontieră tulceni

Sturion găsit și salvat de polițiștii de frontieră tulceni

Un sturion în stare vie, descoperit într-un autovehicul în urma unui control efectuat ieri de poliţiştii de frontieră tulceni, a fost redat mediului natural, conform unui comunicat de presă emis de Garda de Coastă.

Garda de C sturion salvat de pol de frontiera april 23 1

Salvarea micului sturion, din specia păstrugă, cu greutatea de 4 kilograme, a avut loc în prezența unui reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, a polițiștilor de frontieră precum şi a persoanei în a cărui mașină a fost găsit peștele.

Bărbatul, un cetățean român în vârstă de 38 de ani, a fost oprit pentru control, pe DJ22C de către poliţiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea și al Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea.

Persoana în cauză transporta sturionul fără a deține documente legale și prin urmare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

(sursă info, foto și video : comunicat de presă Garda de Coastă)