În perioada 18 – 20 iunie 2021, la Cetatea Halmyris din comuna Murighiol, județul Tulcea, se va desfășura o serie de evenimente cu participare gratuită, organizate în cadrul ZILELOR EUROPENE ALE ARHEOLOGIEI, potrivit informațiilor trimise la redacție de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea, activitățile fiind destinate în mare parte elevilor, ce pot participa la ateliere tematice, de restaurare ceramica sau de modelaj, dar vor fi si tururi ghidate ale zonelor cercetate arheologic destinate publicului larg.
Vineri, 18 iunie
– 12.00 – 14.00 – ”Vești de la Dunărea de Jos” – Workshop. Elevi ai Școlii Gimnaziale din Murighiol au adoptat imaginar identitatea unui personaj din epoca romană, cunoscut din surse epigrafice și prezintă, în creații literare, un sit și activitatea acestuia pe limesul dunărean. Evenimentul este destinat elevilor de gimnaziu.
Sâmbătă, 19 iunie
10.00 – 12.00 – Atelier de restaurare ceramică. Activitățile care urmează cercetărilor arheologice propriu-zise, vor fi exemplificate prin categoria ceramicii. După cunoașterea principiilor și metodelor utilizate de restauratori, participanții vor avea ocazia să restaureze un obiect ceramic. Evenimentul este destinat elevilor din clasele primare și gimnaziale.
14.00 – 16.00 – Atelier de modelaj. Participanții vor modela obiecte de mici dimensiuni după diverse teme de inspirație arheologică care le vor fi prezentate în prealabil. Evenimentul este destinat copiilor, preșcolarilor și elevilor din clasele primare.
10.00 – 18.00 – Tur ghidat. Participanților li se oferă un tur ghidat al zonelor cercetate arheologic. La cerere, ghidajul poate fi efectuat în limba străină (engleză sau germană). Pentru efectuarea turului în bune condiții, este recomandat ca participanții să aibă încălțăminte adecvată, precum și protecție în caz de soare sau ploaie ușoară. Evenimentul este destinat publicului larg.
Duminică, 20 iunie
10.00 – 18.00 – Tur ghidat. Participanților li se oferă un tur ghidat al zonelor cercetate arheologic. La cerere, ghidajul poate fi efectuat în limba străină (engleză sau germană). Pentru efectuarea turului în bune condiții, este recomandat ca participanții să aibă încălțăminte adecvată, precum și protecție în caz de soare sau ploaie ușoară. Evenimentul este destinat publicului larg.
În cazul în care, din motive obiective, ca de exemplu vremea nefavorabilă, programul activităților ar suferi modificări, PROGRAMUL ACTUALIZAT POATE FI CONSULTAT ACCESÂND: https://web.facebook.com/Arheologie-la-Murighiol-103204175148233 sau https://journees-archeologie.fr/c-2021/lg-en/romania/fiche-initiative/11530/Cetatea-Halmyris?fbclid=IwAR1YbE-8JQ0Y9nzAfWn4BA4f7CeLM_Q3I6kCVbfPc-HehVqsLg_frRNKsVs
Activitățile se încadrează în Proiectul „Parcul arheologic Halmyris-Murighiol. Conservare-restaurare și punere în valoare a Cetății Halmyris”, cod TL-I-m-A-05844.01, implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și finanțat prin Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul programului Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice, pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice.
Despre Cetatea Halmyris:
Cercetările arheologice (începute în 1981) au reperat 3 mari perioade de locuire: getică (sec. IV – I a.Chr.), greacă, când a primit numele grecesc Halmyris; romană timpurie (sec. I – III p.Chr.), când a fost construită prima fortificație din piatră, stație a flotei dunărene Classis Flavia Moesica si cand e atestat vicus classicorum (sat al corăbierilor); romană târzie (sec. IV – VII p.Chr.), de cand se păstrează spectaculoase monumente de arhitectură militară, civilă și religioasă în punctul numit ‘La Cetate’. Deosebit de importantă pentru perioada târzie de locuire este bazilica episcopală în cripta căreia au fost descoperite rămășițele primilor martiri dobrogeni: Epictet și Astion.
”ZILELE EUROPENE ALE ARHEOLOGIEI” răspund nevoii unor acțiuni de traducere, explicare și promovare a universului arheologiei și de familiarizare a publicului nespecializat cu acest domeniu complex. Prima ediție a avut loc în 2010 la inițiativa Ministerului Culturii francez și în România marcăm Ziua Europeană a Arheologiei din 2020.