Stiri din tulcea
Zeci de exemplare subdimensionate de crap și șalău, descoperite de comisarii RBDD în plase ale braconierilor în mai multe zone din Delta Dunării
noiembrie 19, 2021

Controale de amploare au fost făcute în ultimele două zile de comisarii R.B.D.D în zonele Murighiol, Dunăre-Brațul Sfântu Gheorghe, Complexul lagunar Razim- Sinoie și Complex Insula Dranov. Comisarii au verificat modul de respectare a legislației de mediu în vigoare și de desfășurare a activității de pescuit comercial, familial și recreativ/sportiv, a transportului și comercializării peștelui și în vederea combaterii braconajului piscicol.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate un număr de 12 controale la persoane juridice și fizice și au fost confiscate din abandon un număr de 30 unelte de pescuit comercial tip setci monofilament, având o lungime totală de aprox. 1600 metri, precizează Comisariatul R.B.D.D într-un comunicat de presă.
A fost confiscată o cantitate totală de 85 kg pește din diferite specii (singer, caras, crap, pătică), care a fost predată conform legislației către un agent economic specializat și autorizat pentru achiziția și comercializarea peștelui.

Totodată, în uneltele de pescuit confiscate au fost găsite capturate și un număr de 16 exemplare de pește din specia crap subdimensionat, dar și 62 exemplare din specia șalău subdimensionat. Mare parte din aceste exemplare au putut fi redate mediului natural, precizează comisarii R.B.D.D.
În urma controalelor, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8200 lei și un avertisment la persoane fizice și juridice.
Garda Naţională de Mediu prin Comisariatul R.B.D.D va continua acţiunile de verificare a activității de pescuit comercial și de combatere a braconajului piscicol, cu precădere în zonele în care se suspectează că se desfăşoară astfel de activităţi în Delta Dunării!