Stiri din tulcea
Valori Covid-19 în creștere în județ Tulcea – 6395 – 20 – 0,71

Din păcate, în ultima perioadă se înregistrează creșteri ale valorilor Covid-19 la nivelul județului nostru, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori fiind un reper în acest sens, deoarece a ajuns la 0,71, după ce la începutul acestei săptămâni anunțam ca rata de infectare coborâse la 0,6 și că duminica trecută a fost ziua perfectă în care nu s-a înregistrat nici un caz nou Covid – 19, potrivit informațiilor publicate în buletinele GCS.
Creșteri s-au înregistrat și în ceea ce privește numărul de cazuri noi, dar și numărul de decese, cu un total de 208 decese înregistrate până ieri, 25.02.2021, conform comunicatului Instituției Prefectului Județului Tulcea emis azi.
Potrivit datelor centralizate până ieri inclusiv de către Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Tulcea se prezintă astfel:
– din totalul de 63.306 de teste acumulate de la începutul pandemiei, 411 au fost efectuate ieri, 20 dintre acestea fiind pozitive, adica un procent de aproape 5 %, iar din totalul de 6395 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei, 5971 sunt cazurile de vindecare, adică o rata de vindecare de 93%.
– numărul de tulceni aflați în izolare instituționalizată (spital) a crescut al 46
– dar numărul de persoane izolate la domiciliu și cel al persoanelor aflate în carantina (contacţi sau reveniţi în ţară) au scăzut la 172, respectiv 397