Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
iulie 5, 2021

Ministerul Educației a publicat duminică 4 iulie pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute de absolvenții clasei a VIII-a după soluționarea contestațiilor de la probele Evaluării Naționale susținută între 22-25 iunie 2021. Totodată biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Tulcea a elaborat o sinteză a rezultatelor obținute în județul nostru!

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților din județul Tulcea, cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 67% (914 de candidați).

A obținut media generală 10 (zece) un singur candidat. Pe județ!

La proba de Limba și literatura română,1307 de candidați (82,89%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 4 candidați au obținut nota 10.
La Matematică, 1300 de candidați (60,38%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 6 de candidați au obținut nota 10.
Au fost depuse 141 de contestații (5,41% din totalul elevilor), 81 la Limba și literatura română și 60 la Matematică. Din cele 141 de contestații depuse la nivelul județului Tulcea, pentru 69 dintre ele nota primită în urma reevaluării a fost mărită (49 la Limba și literatura română și 20 la Matematică). Pentru 54 de lucrări nota în urma contestației a scăzut (25 de lucrări Limba și literatura română și 29 la Matematica).
Rata de participare a fost de 96,10% la Limba și literatura română: 1307 de candidați prezenți și de 95,58% la Matematică: 1300 de candidați prezenți (dintr-un total de 1360 de absolvenți înscriși).

Nu au existat situații de elevi eliminați din cauza unor tentative de fraudă, în județul Tulcea.

Astăzi 5 iulie se continuă Evaluarea Națională cu o etapă specială! Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine probele în etapa specială mai sus amintită. În județul Tulcea, însă, nu avem candidați înscriși în această etapă!

Conform calendarului, urmează completarea opțiunilor în fișele de înscriere la liceu în perioada 16-22 iulie 2021, apoi va avea loc repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat pe data de 24 iulie 2021.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).