Un bărbat de 48 de ani, a mers în zona 7 țevi pentru a sărbatori un eveniment alături de 3 prieteni. Din păcate, acesta a intrat în apă și la aproximativ 6 metri de mal a dat de un prag de aproximativ 7 metri adâncime și nu a mai ieșit. Cei care îl însoțeau au intrat pentru a-l găsi și a-l scoate din apă dar, din păcate, nu au reușit așa că au alertat autoritățile care s-au mobilizat într-un timp foarte scurt și au împânzit zona.
În jurul orei 14:45, prin apel la 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor întrucât pe Dunăre în apropierea municipiului Tulcea – zona 7 țevi, o persoană de sex masculin este posibil dispărută.
Din informațiile primite de la apelant, se pare că un bărbat de aproximativ 48 de ani, ce se afla la scăldat, a intrat în Dunăre și nu a mai ieșit.
La locul indicat s-au deplasat de urgență 2 ofițeri și 9 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială de transport scafandri, o ambarcațiune de căutare salvare( SAR), o ambarcațiune de aluminiu tip IB5, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță Smurd, precum și o ambulanță tip B2 de la SAJ.
De asemenea, la fața locului au fost prezenți reprezentanți de la Sectorul Poliției de Frontieră Tulcea, cu o ambarcațiune și Poliția Transporturi.
La ora 16:30 persoana a fost găsită în apele fluviului Dunărea, la 30 de metri în aval de locul unde a fost văzut ultima dată și aproximativ 5 metri de mal. Conform procedurii, echipajele medicale au început manevrele de resuscitare.
Din nefericire, bărbatul nu a răspuns favorabil manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către medicul SAJ, sosit la fața locului.
Cercetările privind circumstanțele dispariției sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.