De dimineață, autoritățile din Gorj, dar și cele naționale, au fost alertate, după ce Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești a rămas fără stația de oxigen, despre care inițial s-a spus că ar fi suferit o defecțiune, relatează Agerpres.
La nivelul unităţii sanitare erau internaţi peste 150 de pacienţi infectați cu COVID-19, din care aproximativ 80-90 pacienţi care necesită suport de oxigen, a anunțat Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.
Prefectul județului Gorj, dar și Raed Arafat au intrat în direct la mai multe televiziuni și au afirmat că situația este sub control, toți pacienții sunt ventilați mecanic, în plus spitalul primește butelii de oxigen de la mai multe spitale din județ.
La scurt timp, însă, presa a fost anunțată că doi pacienți de pe secția ATI au murit.
Avem două persoane decedate. Vorbim despre două persoane în stare foarte gravă internate pe secţia ATI. Din informaţiile transmise de către reprezentanţii spitalului, pacienţii nu au rămas niciun moment fără oxigen. O să se stabilească, cu siguranţă, ulterior dacă decesele au legătură cu defecţiunea
a mai declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.
Ministerul Sănătăţii a fost anunţat despre o defecţiune la instalaţia de oxigen de la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti… Din primele informaţii, la unitatea sanitară există două decese, se analizează circumstanţele acestora
a adăugat ministerul în comunicatul său.
Ca urmare a situației, la Spitalul din Târgu Cărbunești a fost activat codul roșu!
În jurul orei 12.30 a fost anunțat decesul unei a treia persoane care fusese transferată la Spitalul Județean Târgu-Jiu. Totodată, presa relatează că managerul Spitalului Orășenesc a declarat că instalația nu s-a stricat, ci pur și simplu s-a oprit pentru că nu mai avea oxigen. Presiunea lui scăzuse încă de aseară, iar firma care se ocupa de mentenanța stației trebuia să intervină. Însă n-a făcut-o, iar în jurul orei 7 s-a constatat că pacienții de pe secția ATI nu mai aveau oxigen la măști…
(Sursă info: agerpres.ro, antena3.ro, Sursă foto: digi24.ro)