Ieri, 06 ianuarie, pe strada Babadag din municipiu, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au depistat un bărbat de 37 de ani, din Mahmudia, în timp ce conducea un auto fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și mai mult, în urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul în cauză nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, potrivit informațiilor trimise la redacție de IPJ Tulcea Tânărul s-a ales cu dosar de cercetare penală. Potrivit legii, el risca, o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, adica peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru evitarea evenimentelor rutiere datorate consumului de alcool, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea recomandă conducătorilor auto: – Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice! – Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângăfaptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru șofer,pasageri și ceilalți participanți la trafic, crescând șansele de implicare într-un accident rutier! – De cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice comit frecvente încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă,se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele! – Alcoolul afectează claritatea vederii și timpul de reacție; când aceste funcții sunt afectate, probabilitatea unui accident crește!
Group 17

Cauta