Primarul Ștefan Ilie aduce câteva precizări pe pagina sa de socializare, pentru o corectă informare a cetățenilor, privind stadiul lucrărilor de pe Strada Griviței și situația terenului eliberat de garaje, din zona str. Meduzei (E3).
„𝐒𝐓𝐑𝐀𝐃𝐀 𝐆𝐑𝐈𝐕𝐈𝐓̦𝐄𝐈
Termenul de execuție a rămas neschimbat de la începerea lucrărilor. Lucrările sunt în grafic, iar până în decembrie se va finaliza întreagă stradă.
Lucrarea este complexă, presupune schimbarea întregii rețele de canalizare, a rețelei de alimentare cu apă potabilă, inclusiv realizarea tuturor racordurilor pentru imobilele adiacente, realizarea sistemului de preluare a apelor pluviale și, în cele din urmă, refacerea carosabilului. În timpul lucrărilor au apărut și situații neprevăzute: în timpul săpăturilor, pe diverse porțiuni, au fost găsite formațiuni de tip cavernă, un canal tehnic dezafectat, au apărut probleme legate de celelalte rețele ampalsate la diverse cote de-a lungul străzii. Toate aceste situații au fost semnalate proiectanților și s-au găsit soluții noi pentru adaptarea proiectului la situația existentă în teren.
SITUAȚIA LA ZI
Segmentul dintre Str. Babadag și Bloc ,,Enel”:
– au fost finalizate lucrările de înlocuire a rețelelor de canalizare și apă potabilă;
– a fost turnat stratul de piatră;
– bordurile sunt montate;
– săptămâna viitoare se va turna stratul de beton pe carosabil.
Va urma turnarea stratului de beton pe trotuare, apoi primul strat de asfalt pe carosabil. În luna septembrie se va circula normal pe această porțiune.
Accesul dinspre strada Babadag a fost lărgit, astfel încât, la finalizarea lucrărilor, strada Griviței să devină o rută viabilă.
Stratul final de asfalt de uzură se va turna la finalul lucrării, pe toată strada (până la intersecția cu str. Dobrogeanu Gherea).
Segmentul Bloc ,,Enel”- Strada Dobrogeanu Gherea:
– au fost finalizate lucrările de înlocuire rețea de canalizare și rețea de apă potabilă;
– în data de 23 august începe realizarea sistemului de preluare ape pluviale
Vor urma aceleași etape ca și în cazul de mai sus: decopertare și turnare strat de piatră, montare borduri, turnare strat beton pe carosabil și trotuare, turnare straturi de asfalt.
𝐆𝐀𝐑𝐀𝐉𝐄𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐍 𝐙𝐎𝐍𝐀 𝐄𝟑 – 𝐌𝐄𝐃𝐔𝐙𝐄𝐈
Pe locul garajelor au rămas subsolurile, unele dintre ele foarte adânci și cu suprafețe echivalând cu amprenta garajului. Între timp, acestea au fost astupate și compactate cu piatră. Au rezultat diferențe de nivel, de aceea soluției tehnice i-au trebuit aduse câteva modificări.
Diferențele de nivel vor fi rezolvate prin realizarea unor ziduri de sprijin din gabioane umplute cu piatră – o soluție practică și agreabilă din punct de vedere estetic. La final vor rezulta 70 de locuri de parcare și un spațiu verde.
Îmi pare rău pentru disconfortul creat de aceste lucrări. Cu tot regretul, deși acest deranj este firesc, dacă ne dorim dezvoltare, vom trece împreună prin multe situații similare. În calitatea mea de primar, voi încerca să minimizez efectele negative cauzate de astfel de investiții.”, a declarat primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, pe pagina sa de socializare.






