Stiri din tulcea
Spitalul Județean Tulcea intră în reabilitare!

Cel mai important proiect pentru modernizarea Spitalului Județean Tulcea, finanțat cu fonduri europene, a intrat în linie dreaptă, anunță Consiliul Județean Tulcea pe pagina sa de socializare!
În prezent se desfășoară activitățile premergătoare începerii lucrărilor.
„Constructorul se află pe poziție, iar la ora actuală se încearcă relocarea unor dotări, eliberarea unor sectoare de spital, pentru a putea desfășura lucrările pe tronsoane, astfel încât activitatea Spitalului Județean de Urgență să nu fie afectată“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Scopul acestui proiect este reabilitarea, modernizarea si extinderea clădirii Spitalului Județean de Urgență Tulcea, prin construirea unui nou corp de clădire în partea de nord-vest a spitalului!
Acesta va cuprinde un bloc operator nou, prevăzut cu șase săli de operație, proiectate și dotate la cele mai înalte standarde și exigențe, căruia i se alătură Departamentele ATI, Bloc de nașteri, Sterilizare, internare de zi, explorări funcționale, secția de hemodializă, departamentul Recuperare medicală, prosectura și blocul gospodăresc.
Totodată noul corp al spitalului va avea și conformarea la impunerile ISU, prin propunerea unei scări de acces/evacuare nouă în partea de sud a clădirii.
Proiectul, în valoare de 220.279.012,99 lei cu TVA, este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Acesta a fost demarat în urmă cu câteva luni și va fi finalizat la data de 31 decembrie 2023, mai precizează Consiliul Județean Tulcea pe pagina sa de socializare!