Stiri din tulcea

Școala online se prelungește până la vacanța de iarnă

decembrie 8, 2020

Din 9 noiembrie, toate cursurile în învățământul preuniversitar se desfășoară online în România pentru 30 de zile.
Școala online se prelungește în toată țara până în data de 23 decembrie, adică până la vacanța de iarnă, potrivit unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptate luni, 7 decembrie, și semnate de premierul demisionar, Ludovic Orban, scrie Digi24.
Decizia a fost luată la solicitarea Ministerului Educației, adresată CNSU luni, 7 decembrie 2020, și este motivată de situația epidemiologică, ce continuă să pună presiune pe sistemul medical.

Vacanța de iarnă începe la 23 decembrie 2020 și se încheie în data de 10 ianuarie 2021.