Zi de foc, ieri, pentru pompierii tulceni! Salvatorii au avut de stins nu mai puțin de 6 incendii de vegetație, după ce persoane inconștiente au dat foc resturilor și au scăpat flăcările de sub control!
Primul apel a fost în Agighiol, unde salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. În urma evenimentului, a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 800 mp.
Nici bine nu au terminat de lichidat acest incendiu, că echipajul a fost nevoit să intervină la marginea aceleași localități, la aproximativ 2 km de locul primului incendiu. În urma celui de-al doilea eveniment, au ars circa 10 tone de gunoi de grajd.
Apoi, în cursul zilei, 6 subofițeri din cadrul Stației de Pompieri Babadag, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit pe raza orașului Babadag. În urma evenimentului, au ars aproximativ 700 mp de vegetație uscată și lăstăriș.
Un apel la 112 i-a solicitat din nou pe pompierii din municipiul Tulcea, de data aceasta pe raza localității Nicolae Bălcescu. Șase salvatori au intervenit cu o autospecială, dar în urma evenimentului, au ars aproximativ 700 mp de vegetație uscată.
Apoi, au fost solicitați din nou pompierii din Babadag, la un incendiu produs între orașul Babadag și localitatea Enisala. Un echipaj, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, s-a deplasat de urgență la locul solicitării. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore de la momentul anunțării, la ora 17:23. În urma evenimentului au ars aproximativ 10 hectare de vegetație uscată.
În aceiași perioadă timp, un alt echipaj de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Babadag a intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, la un incendiu produs pe raza localității Rândunica. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră de la momentul sosirii la locul solicitării, la ora 17:40. În urma evenimentului au ars aproximativ 5000 mp de vegetație uscată și lăstăriș.
Din fericire, în urma acestor șase incendii mistuitoare nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite, însă focul a lăsat în urmă hectare întregi de pârjol.
ISU Delta Tulcea reamintește și face totodată apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii. Arderea vegetaţiei uscate, miriştilor şi a resturilor vegetale:
⛔️ este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor (GAEC 6.2), reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.352/2015;
✅ se poate executa numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi după informarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.605/579/2008, precum şi OMAI nr.163/2007.
‼️ Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 pentru persoane juridice. De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Foarte important!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!