În calendarul creștin – ortodox, data de 23 aprilie apare ca sărbătoare cu cruce roșie, azi fiind prăznuit Sfântul Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox. În acest context , Biserica Sf. Gheorghe din municipiu își sărbătorește hramul, iar jandarmii tulceni sunt prezenți la datorie, în zona bisericii, pentru protejarea persoanelor și pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta ordinea publică, potrivit informațiilor transmise la redacție de IJJ Tulcea.
În plus, jandarmii oferă cetățenilor măști de protecție, sfătuindu-i să le poarte corect, pentru a-și proteja sănătatea lor și a celor din jur, astfel de acțiuni informative-preventive, având scopul de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecție sanitară, pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Reamintim cetățenilor faptul că pot solicita sprijinul jandarmilor prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau prin sesizarea celei mai apropiate patrule de jandarmerie, atunci când situația o impune.