Stiri din tulcea

S-a lansat un instrument interactiv pentru monitorizarea mediului din bazinul Mării Negre

aprilie 15, 2021

Pentru toți cei ce sunt interesați să aibă acces online la date de monitorizare a mediului și instrumente de date despre bazinul Mării Negre, ONGul Mare Nostrum, în calitate de dezvoltator, ne-a transmis azi, 15 aprilie, că prin proiectul MARLITER s-a lansat un instrument interactiv, inovativ TIC, pentru bazinul Mării Negre, conceput pentru a răspunde nevoilor părților interesate din domeniul maritim, ce cuprinde :
1. Set de instrumente pentru cartografierea spațială – format din două secțiuni: Date spațiale și Mișcarea particulelor.
2. Statutul deșeurilor marine – o imagine de ansamblu asupra stării deșeurilor marine din Bulgaria, Georgia, Grecia, România și Ucraina
3. Starea monitorizării – informații despre monitorizarea deșeurilor marine ca bază pentru proiectarea și punerea în aplicare a politicilor de reducere a poluării.
4. Set de instrumente pentru politici – ghidează utilizatorii pe parcursul procesului de elaborare și aplicare a unor politici eficiente privind reducerea deșeurilor marine.

Acest instrument este un efort comun al rețelei ONG Marea Neagră din Varna, Bulgaria, ONG Mare Nostrum din Constanța, România, Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, Centrul științific ucrainean de ecologie a mării Odessa, Ucraina și Academia Eco Marea Neagră din Batumi, Georgia, aceștia fiind cei cinci parteneri ce colaborează pentru a îmbunătăți cooperarea transfrontalieră în domeniul monitorizării mediului și pentru a promova coordonarea în ceea ce privește reducerea deșeurilor marine din bazinul Mării Negre.

Unul dintre obiectivele proiectului MARLITER este de a dezvolta, activa și promova un instrument de tehnologie a informației și produse de date, lucru realizat printr-o platformă web inovatoare.