Stiri din tulcea
S-a dat startul preînscrierilor pentru Acțiunea 4.1.1. POC- „Investiții în activități productive”

Potențialii beneficiari care vor să depună proiecte pentru a obține finanțare în cadrul Acțiunii 4.1.1. POC (Programul Operațional Competitivitate 2014-2020) – „Investiții în activități productive”, se pot înrola în aplicația IMM Recover pentru pregătirea documentelor, potrivit informațiilor publicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de minimis valoarea finanțării nerambursabile este de minim 50.000 euro și maxim 200.000 euro, iar pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de stat valoarea finanțării nerambursabile este de minim 50.000 euro și maxim 500.000 euro.
Lansarea apelului de proiecte și depunerea propunerilor de proiecte în aplicația informatică IMM Recover va avea loc pe data de 23 august 2022.
Înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) în aplicația electronică IMM Recover, împreună cu toate anexele solicitate prin Ghidul solicitantului se va face începând cu data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice.
Apelul se va încheia pe data de 29 august 2022, ora 23:59:59.
Pentru informații suplimentare dar si pentru o evaluare gratuită a proiectului , cei interesați pot intra pe site-ul fdc.ro.
Fabrica de consultanță oferă ajutor pentru obținerea finanțărilor nerambursabile din fonduri europene, guvernamentale și alte surse.
A. Granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii pentru refacerea capacității de reziliență
➤ Maxim 200.000 euro, în limita de cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019.
➤ Domenii de activitate eligibile:
Clasa P – Învățământ
Clasa Q – Sănătate și asistența socială
Clasa S – Alte activități de servicii
➤ Cofinanțare: 5% microîntreprinderi, 10% pentru întreprinderile mici, 15% pentru întreprinderile mijlocii.
B. Granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor pentru refacerea capacității de reziliență
➤ Maxim 500.000 euro, în limita de cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019.
➤ Domenii de activitate eligibile:
C – Industria Prelucrătoare (cu excepția codurilor 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției);
Clasa F – Construcții;
Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor;
Clasa H – Transport și depozitare;
Clasa I – Hoteluri și restaurante.
➤ Cofinanțarea se stabilește în conformitate cu Harta ajutoarelor regionale care se aplică de la 01 ianuarie 2022 până la 31 decembrie 2027.
ATENȚIE! Activitatea pentru care se solicită finanțare trebuie să fie aferentă unui cod CAEN autorizat la data de 31 decembrie 2019. Nu se permite depunerea unui proiect pe mai multe coduri CAEN.
Criterii eligibilitate:
– au înregistrat profit operațional din activitatea operațională, respectiv din activitatea de exploatare în anul 2019;
– sunt înființați până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv;
– activitatea pentru care se solicită finanțare trebuie să fie aferentă unui cod CAEN autorizat la data de 31 decembrie 2019
– se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
Criteriile de selecție a proiectelor:
– Scăderea cifrei de afaceri la 31 decembrie 2020 față de 31 decembrie 2019, ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19;
– Scăderea ratei profitului operațional aferent anului 2020 în raport cu anul 2019, ca urmare a
efectelor pandemiei COVID-19;
– Rata rentabilității activității operaționale în anul 2019, înainte de apariția pandemiei COVID-19;
– Apartenența domeniului de activitate – Investiția este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanței comerciale;
– Creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate al proiectului.
Cheltuieli eligibile:
– Cheltuieli pentru renovarea/modernizarea spațiilor de producție/servicii;
– Dotări: utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj, inclusiv IT&C, tehnologii software, dotări independente;
– Cheltuieli cu achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, dacă sunt în legătură cu obiectul cererii de finanțare;
– Cheltuieli cu achiziționarea de mijloace de transport auto;
– Cheltuieli cu achiziționarea de instalații/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile/ alternative de energie;
– Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică – proiectare şi inginerie;
– Cheltuieli cu transformarea digitală – Active necorporale – brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi și active similare. Valoarea eligibilă a activelor necorporale nu poate depăși 20% din valoarea eligibilă a activelor corporale;
– Cheltuieli pentru consultanță în limita a 5.000 euro (doar pentru ajutorul de minimis);
– Cheltuieli cu activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului în limita a 5.000 lei (doar pentru ajutorul de minimis);
– Taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă.
(surse info / foto : mfe.gov.ro, fdc.ro)