Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială – ANPIS a anunțat, printr-o postare pe pagina sa de socializare, ca s-a dat startul „campaniei naționale de evaluare a beneficiilor de asistență socială”, evaluare obligatorie prin lege la fiecare 6 luni, ce nu a mai fost făcută în România de 2 ani, în contextul în care in tara noastra sunt „170 000 de titulari de venit minim garantat, dar numărul total al beneficiarilor reali este de peste 413 000: 257 000 sunt adulți, dintre care 120 000 sunt persoane apte de muncă, 32 000 au vârsta peste 65 de ani și 156 000 sunt copii, iar dintre aceștia 55 000 au vârsta sub 7 ani.
Prin această campanie națională se dorește identificarea persoanelor cu adevărat vulnerabile și acordarea de sprijin în acord cu nevoile lor, in acest sens fiind realizata o videoconferință cu reprezentanții tuturor agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și pentru plăți și inspecție socială, care vor nota și vor semnala cu minuțiozitate toate cazurile în care este necesară intervenție de urgență, asistență medicală sau suport pentru integrarea copiilor în sistemul educațional, a. i. , plecând de la informațiile obținute din teren, se vor putea oferi pachete integrate de sprijin atât pentru adulți, cât și pentru copiii din familiile vulnerabile.
În al doilea rând, prin implicarea AJOFM-urilor se va putea acorda consiliere acelor beneficiari de venit minim garantat care sunt apți de muncă și se va facilita accesul la un loc de muncă oferit de angajatorii locali. În acest moment 30% din locurile de muncă existente la nivel național sunt pentru necalificați, dar ne propunem ca, în timp scurt, să oferim sprijin pentru obținerea unei calificări prin acces la cursuri de formare.
Un loc de muncă înseamnă la vârsta activă, un salariu și la bătrânețe, o pensie – adică un nivel de trai mai bun decât cel oferit de ajutorul social
Group 17

Cauta