Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
iunie 21, 2021

Ieri, 20 iunie, Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizari de coduri portocalii şi roşii care au vizat diferite localități din județul Tulcea, în urma cărora au urmat inundații, alunecari de teren și drumuri blocate de viituri şi pentru gestionarea eficientă a tuturor intervențiilor, la sediul inspectoratului a fost activată Grupa Operativă, care a coordonat forțele din teren, iar șeful acesteia, domul colonel Haritonov Dumitru, s-a deplasează către zonele afectate, și în plus, s-a dispus creșterea capacității operaționale la Detașamentul de Pompieri Tulcea și Secția de Pompieri Măcin, după cum a transmis Nicolae Botezatu, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Salvatorii tulceni au intervenit inițial în localitățile I.C.Bratianu și Rachelu și pe DN 22 (E 87) între Luncavița și Văcăreni, unde traficul a fost blocat și mai apoi în Nifon, Văcăreni și Balabancea și pe drumul județean 229A, blocat de viitură în apropiere de localitatea Telița.

Potrivit ANM până la ora 16:00 este în vigoare un COD PORTOCALIU de inundații pe râurile din Dobrogea, astfel încât situația înregistrată la nivelul județului Tulcea este permanent monitorizată prin Centrul Operațional al ISU „Delta” Tulcea și pentru optimizarea misiunilor de răspuns la potențialele efecte generate de fenomenele meteorologice prognozate, pompierii din cadrul ISU Tulcea sunt pregătiți să asigure în cel mai scurt timp intervențiile pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție fiind suplimentate la nevoie, la Secția de Pompieri Măcin de exemplu venind în sprijin, colegii de la ISU Prahova, cu două motopompe remorcabile Novus de 3.300l/min.

În acest context, se recomandă cetățenilor să curețe șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale și să semnaleze inundațiile locale prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.

Group 17

Cauta