Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că certificatul verde ar putea fi votat pe baza unei legi noi, alta decât cea care există acum în Parlament și care a picat în primă cameră, relatează stiripesurse.ro. Ciucă spune că ministrul Sănătății a cerut mai multe modificări.
Vom face în așa fel încât să evităm aglomerațiile în magazine. Au fost discuții aseară, în momentul de față este un proiect de lege la Camera Deputaților. S-a luat decizia să se inițieze un alt proiect, la dorința ministrului Sănătății. Din discuțiile cu domnul Rafila este vorba de introducerea uner elemente de timp care țin de incidență și astfel să fie clară aplicarea lui. Sunt de acord ca Parlamentul să dezbată și să aleagă cea mai bună variantă
a declarat astăzi premierul Nicolae Ciucă.
Purtătorul de cuvânt al liberalilor a precizat că până acum s-au strâns peste 40 de pagini de amendamente la acest proiect, dar într-un final se va alege „varianta cea mai înțeleaptă și rapidă”, relatează capital.ro. Ionuț Stroe a explicat că acest proiect a fost întârziat foarte mult, însă ambele partide de la guvernare înțeleg importanța adoptării acestuia.
Încă din momentul în care acest proiect care se găseşte în Parlament a ajuns pe agenda noastră, noi ne-am exprimat cât se poate de clar şi ferm că îl dorim a fi aprobat cât mai repede. Evident, există o foarte strânsă legătură între numărul persoanelor care se imunizează, rata şi nivelul vaccinării în România şi această lege (…). Din păcate, dezbaterea parlamentară s-a întârziat destul de mult (…).
La acest proiect legislativ s-au strâns până în momentul de faţă peste 40 de pagini de amendamente. În egală măsură, există şi o presiune publică vizavi de adoptarea sau respingerea acestui proiect (…). Dacă domnul Rafila soseşte, cum spunea şi domnul preşedinte Marcel Ciolacu, cu un nou proiect privind acest certificat verde în 48 de ore, vom opta pentru varianta cea mai înţeleaptă şi rapidă”, a declarat liberalul.
Așadar, este vorba despre un nou proiect de lege, care va fi elaborat de ministrul Sănătății Alexandru Rafila și care cuprinde un mecanism flexibil, în funcție de rata de incidență. Astfel, printre prevederile proiectului PSD se află una care spune că documentul va atesta vaccinarea cu schema completă, dovada trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR ori antigen rapid, scrie și hotnews.ro.
Aseară, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat la Digi24 că nu susține personal introducerea certificatului verde în școli:
Nu o să susțin condiționarea accesului la educație în niciun fel, o să susțin importanța prevenției în școli, importanța respectării regulilor sanitare, importanța vaccinării!
a declarat ministrul Educației, aseară la postul de știri Digi24.
(Sursă info și foto: hotnews.ro, capital.ro, stiripesurse.ro, digi24.ro)