Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
ianuarie 12, 2021

„La nivelul judeţului Tulcea, până azi, 12.01.2021 au fost înregistrate 172 decese, astfel: categoria de vârstă 30-39 ani – 1, categoria de vârstă 40-49 ani – 3 decese, categoria de vârstă 50-59 de ani – 18(17), categoria de vârstă 60-69 de ani – 47(46), categoria de vârstă 70-79 de ani – 65(64), categoria de vârstă 80-89 de ani – 32, peste 90 ani – 6.”, scrie în comunicatul de azi transmis de Instituția Prefectului Județului Tulcea.
Prin urmare, sunt 4 noi decese ale unor bolnavi infectati cu Sars-Cov-2 raportate în județul nostru, față de cele 168 anunțate ieri, din care unul este al unei persoane tinere, de pană în 39 de ani, fiind primul deces din această categorie de vârstă din județ.
Celelalte 3 decese sunt din categoriile 50-59 de ani , 60-69 de ani si 70-79 de ani.
Din fericire, alte valori Covid-19 nu au înregistrat creșteri atât de mari : totalul de cazuri confirmate de la începutul pandemiei a depasit puțin numărul de 5700, fiind 18 cazuri confirmate ieri și tulcenii în carantină (contacţi sau reveniţi în ţară) au ajuns la 633, iar unele sunt chiar în scădere și anume numărul de persoane izolate la domiciliu și cele în izolare instituționalizată (spital), care au coborat la 349, respectiv 75.
La nivelul judeţului Tulcea, până azi, 12.01.2021 au fost înregistrate 5111 cazuri de vindecare.

Judeţul Tulcea – 5707 – 18 – 1,46