Lucrările la Podul suspendat peste Dunăre Tulcea – Brăila continuă și în această perioadă cu temperaturi negative, pilonii de pe malul brăilean fiind finalizați, dar turnarea celor de pe malul tulcean, de la Jijila este momentan întreruptă de condițiile meteorologice, după cum a anunțat ieri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-o postare pe pagina sa de socializare în care au fost transmise imagini de pe cele două șantiere aflate de o parte și de alta a Dunării.
„În aceste zile se fac ultimele pregătiri pentru ridicarea grinzilor de rigidizare pe pilonii de pe malul Brăila.”
Numită „cea mai mare construcţie de după căderea comunismului din România”, fiind vorba de cel mai mare proiect de infrastructură rutieră de după Revoluție, adică într-un interval de peste 30 de ani, uriaşul pod ce va lega Tulcea de Brăila va avea peste 1970 de metri lungime, va fi cel mai lung din România şi al treilea din Europa după lungimea segmentului central și va putea fi comparat cu alte poduri faimoase din lume, ca de exemplu Golden Gate din San Francisco, SUA.